Epoca muncitorului român asociat cu deja celebrul personaj "Dorel" din reclamele la băuturi spirtoase este pe cale să apună. După ce mulţi meseriaşi au luat drumul Europei, pe
Epoca muncitorului român asociat cu deja celebrul personaj "Dorel" din reclamele la băuturi spirtoase este pe cale să apună.
După ce mulţi meseriaşi au luat drumul Europei, pe şantierele româneşti au început să apară muncitori africani, asiatici şi din Republica Moldova.
Chiar dacă un chinez este mai scump decât un muncitor autohton, constructorii români îi apreciază pe asiatici pentru seriozitate. Aceştia sunt atraşi cu salarii mai bune decât în ţara lor. Muncitorii sunt cazaţi în containere cu aer condiţionat şi au asigurări plătite.
Unii constructori europeni, precum portughezii, preferă să aducă personal calificat din propria ţară. Paradoxal, uneori aceştia sunt români plecaţi la muncă în străinătate şi care au primit cetăţenia unui stat occidental.
Peste 8.000 de muncitori străini au venit anul acesta în cele mai mari oraşe din ţară pentru a-i înlocui pe românii plecaţi în Vest
Lipsa forţei de muncă specializată, în special în construcţii, îi determină pe investitori să lucreze cu turci, cu chinezi, cu portughezi sau cu moldoveni.
Pentru a suplini deficitul de forţă de muncă de pe şantierele din România, marii dezvoltatori imobiliari au apelat la forţă de muncă din exteriorul ţării.
Aşa că au apelat la muncitorii din Asia, la cei din Africa, iar marile firme europene care au lucrări în România preferă să vină cu forţă de muncă proprie şi chiar cu români care au obţinut cetăţenie în vestul continentului.
Românii, muncitori imigranţi în ţara lor
În apropierea Gării Obor, una dintre cele mai importante firme de construcţii din Portugalia, Mota-Engil Engenharia e Construçao, ridică un complex rezidenţial cu cinci