Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătiri pentru Cerbul de Aur

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 august 2008 ·

„O scenă demnă de Eurovision“, asta le promite participanţilor la Cerbul de Aur Tiberiu Cîrstea, patronul firmei care construieşte şi montează scena şi gradenele concursului şi care a montat şi demontat de 16 ori scena festivalului, pe parcursul anilor.

„Scena va păstra raportul lăţime înălţime de 5 la 3, cerut de regulile televiziunii în orice festival internaţional, pentru a încăpea bine pe ecran. Spre deosebire de anii trecuţi însă, se va renunţa la caracatiţa de metal, voluminoasă şi greu de transportat, care forma acoperişul scenei şi suportul pentru decoruri“, explică Tiberiu Cîrstea. Decorurile se vor reduce la minimum, însă în locul lor vor fi montate efecte pirotehnice şi de lumini compatibile cu ultima tehnologie în materie de scenotehnică. Întreaga suprafaţă a Pieţei Sfatului care va fi ocupată de scenă şi gradene va fi de 4.500 mp.

O noutate va fi şi montarea unui turn cu baza de 100 mp şi trei niveluri, care va reuni toate elementele de comandă tehnică (lumini, sunet, control camere, efecte pirotehnice etc.). În plus, puterea instalaţiei de sunet a fost mărită de la 900 la 1.300 kW, iar în Piaţa Sfatului vor fi montate două ecrane de 6x8 metri, pe care vor fi proiectate imagini din transmisia TVR.

Locuri mai puţine, dar mai comode

Faţă de anii trecuţi, când au fost amenajate peste 6.000 de locuri, acum s-a ajuns la concluzia că ajung doar 4.090. „Statistic vorbind, cele 6.000 de locuri nu au fost niciodată ocupate complet“, spune constructorul.

În privinţa costului biletelor, Primăria Braşov a venit cu iniţiativa reducerii cu 38% a tarifului propus iniţial de organizatori. Astfel, în fiecare seară a festivalului, vor fi bilete de 70, 50 şi 30 lei, iar în serile folclorice, din zilele de 8 şi 9 septembrie, biletele vor costa 40 şi 20 de lei.

Despre costurile festivalului, primar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 4 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Donald Trump amână aplicarea taxelor pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Adevarul acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea noilor tarife cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.

Nicușor Dan, despre sprijinul anunțat de USR: „Nu am avut nicio implicare/ Este o decizie corectă”

HotNews acum 36 minute
Nicușor Dan a afirmat, la Antena 3, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea primarului Capitalei. Însă acesta a spus că decizia este „una corectă”, miza fiind

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 3 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 4 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Preşedinta Elveţiei a discutat despre tarifele comerciale cu Donald Trump şi speră într-o soluţie rapidă

News.ro acum o ora
Preşedinta Elveţiei, Karin Keller-Sutter, a declarat miercuri că a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump pe tema relaţiilor comerciale şi şi-a exprimat speranţa că cele două ţări vor ajunge în curând la un acord, în co

Bolojan vrea reformarea serviciilor secrete: cred ca anul trecut era loc de mai bine

BusinessMagazin acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, militează pentru o reformă a serviciilor secrete. Cred ca anul trecut era loc de mai bine, a spus Bolojan referindu-se la activitatea serviciilor româneşti înainte de alegerile anulate.

Wall Street urcă puternic după ce Trump anunţă o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor, cu excepţia Chinei

News.ro acum o ora
Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri semnificative miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor comerciale, cu efect imediat. Măsura vizează atât tarifele reciproce, cât

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 3 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°