Şerban Axinte: Aş vrea să vă-ntreb dacă şi cum anume vă influenţează scrisul iminenta canonizare (literară, bineînţeles)? Încerc să nu bag de seamă că, îmbătrînind, mă canonesc mai degrabă decît mă canonizez, să nu iau în seamă lucrurile căldicele care se spun despre mine. Iar dacă a fi canonic înseamnă a fi recunoscut drept captiv într-o formulă, atunci aş prefera să rămîn în afara canonului, să fiu mai degrabă creator şi imprevizibil decît îngheţat în acesta. Diana: Apăreţi în manualul pentru clasa a XII-a editat de Paralela 45. Cum vă simţiţi în această ipostază? Păi, dacă-i manualul semnat de Doina Ruşti, atunci mă simt cît poemul reprodus acolo. Adică, bine spre incomod. un cristian: Cum a ajuns Ioan Es. Pop în Second Life? Sînteţi primul scriitor român prezent în realitatea on-line, virtuală, numită Second life; un joc extrem de popular pe tot globul, el s-a transformat peste noapte într-un adevărat fenomen. Orice pămîntean cu un calculator şi acces la Internet poate începe aici o viaţă nouă. Virtuală, evident. Pare ireal, dar opt milioane de oameni au încercat acest lucru. A fost pentru prima oară cînd a avut ocazia ca, din plan secund, să urce într-un prim-plan secundar. L-a ajutat bunul lui prieten Victor Kapra, care se pricepe la tot felul de lumi paralele. Marius Ianuş: V-aţi găsit casă, aveţi în sfîrşit o casă? Nu, dar cineva de sus m-ajută să stau într-o locuinţă, unde mă simt bine şi din care n-aş mai pleca. Andy: Ce se mai aude cu albumul folk promis de Florin Săsărman pe versurile dumneavoastră? Nu ştiu absolut nimic despre această intenţie a lui Florin. Sper că nu mi-a dezvăluit-o într-un moment de derapaj etilic (al meu, că el nu bea). Diana: Cum v-aţi simţit în compania „magnetică“ a lui Brumaru? În urmă cu vreo patru ani, am fost cu Brumaru vreme de cinci zile pe litoral, invitaţi la singurul tîrg privat din România, cel de la Mangalia. Cu acea oc