EVZ a mers în cartierele chinezilor de rând, pentru a afla cum se văd Jocurile Olimpice dincolo de imaginea care se livrează „oficial“. A descoperit o lume paralelă. A trecut o săptămână de când Beijingul i-a întâmpinat pe olimpicii români, înceţoşat, dar gătit oficial pentru evenimentul noului mileniu în China. Prima impresie, puternică şi superficială, sugera un oraş ca o operă de artă suprarealistă făcută pe fugă.Între timp, economiştii au făcut calculele lor complicate şi au conchis că impresia de oraş verde care a împins autorităţile din China să cheltuiască 11 miliarde de euro nu înseamnă altceva decât o comă impusă unui oraş schilodit economic pentru o iluzie.
Tabloul este deprimant ca motelurile din filmele lui Tarantino. Departe de „Olympic Village“, Beijingul îşi trăieşte clipa istorică, fascinând la fiecare pas prin contrastele imposibil de povestit.
Mao merge la mall
Centrul oraşului, adică o suprafaţă cam cât tot, să zicem, Teleormanul, sfidează prin măreţie şi geometrii bizare. Prin hotelurile cu multe stele, mall-urile luxoase, curăţenia ca în Elveţia, busturi de oameni mari, presărate printre simbolurile consumismului recent. Cel mai mare dintre ei: fireşte, Mao Zedong. Beijingul e plin de firme copy/paste după cele occidentale.
La doi paşi de una dintre miile de pieţe unde chinezii mănâncă în picioare şerpi prăjiţi încolăciţi pe băţ, clipeşte firma luminoasă a unui „Mc Donald’s“. Se zice că acolo unde apare simbolul ăsta atât de american începe democraţia şi piaţa liberă. Se zice. Sunt de ajuns cinci sute de metri depă rtare de orice mare bulevard şi o călătorie la pas pe străduţele înguste inundate de biciclete. De la aceşti cinci sute de metri depărtare începe China oamenilor simpli. Care au Olimpiada lor, mai fascinantă decât a atleţilor.
FAŢA NEVĂZUTĂ
Viaţa la bloc şi c
