Alexandru MATEI Ultimele zile din viaţa literaturii. Enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană Editura Cartea Românească, Colecţia „Noua critică & istorie literară“, Bucureşti, 2008, 392 p. Nu ştiu cum a ajuns Alexandru Matei să studieze literatura franceză, însă în Ultimele zile din viaţa literaturii, cartea ce reprezintă debutul său editorial – pentru că, altfel, el este un tînăr intelectual foarte prezent în presa culturală, cu priză la real (de la politic pînă la fotbalistic) –, ne spune cîte ceva despre originile demersului critic pe care-l desfăşoară în volum. Pe cînd era student la franceză şi engleză, la Facultatea de Limbi străine din Bucureşti, el asista la cursuri despre postmodernitate (la franceză) sau postmodernism (la engleză), care operau cu referinţe cu totul diferite, sciziune care i-a pus în alertă spiritul critic. Mai tîrziu, revolta va fi una cu miză importantă, ridicată la rangul de linie directoare a acestei cărţi: moartea Literaturii (autorul se referea, după propriile spuse, la Literatura cu majusculă, în ciuda scăpării de redactare), ce înseamnă, cu alte cuvinte, stingerea literaturii estetice, autotelice, învestite cu semnificaţii transcendente (literatura proclamată de modernitate), şi transformarea ei în „literatură integrată“, globalizată, un discurs cultural printre altele, „precum gastronomia sau cultura corpului fizic“. Dar să nu avansăm atît de repede: dacă am evocat imaginea studentului contrariat, aflat în căutarea referinţelor – reluată de însuşi Alexandru Matei, cu un fel de cochetărie cu propria-i tinereţe –, e pentru a pune în lumină mai bine două lucruri: pe de o parte, modul în care funcţionează gîndirea însăşi a eseistului, vie, extrem de mobilă, curioasă, cultivată la şcoala franceză a paradoxului; iar pe de altă parte, faptul că acest tînăr eseist este, iată, pe cale să devină o autoritate în materie