E vremea ca Dunărea să asculte, din nou, cuminte şi tăcută, vocile calde ale nebunilor din micile oraşe. Chitarele se aud, ca în fiecare august, la margine de Calafat şi fiecare suflet revine la Mecca lui, punctul acela de sprijin care îl redă sieşi, îi dă un sens şi o cale. E vremea sufletului, e vremea muzicii folk... „Şi te iubesc cu milă şi cu groază, tot ce-i al tău mi se cuvine mie, ca un nebun de alb ce capturează regina neagră pentru veşnicie...“. În freamătul serii, glasul lui Emeric Imre amuţeşte gândurile şi opreşte în loc faptele. În jurul scenei, pe scaune sau pe jos, tineri şi adulţi, părinţi purtând copii în braţe ascultă rostogolindu-se, venind şi plecând, cântec după cântec, vrajă după vrajă, lume după lume. Omul devine el însuşi poveste. Cu Dunărea alături şi cerul deasupra, în Gustarul lui 2008, în jurul lui Dan Vană s-au adunat Tatiana Stepa, Didina Curea, Mircea Baniciu, Cristian Buică, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan, Dinu Olăraşu, Eugen Avram, Emeric Imre, Florin Thomits, Adrian Beznă, Maria Gheorghiu, Mădălina Amon, Cristian Corcioveanu, Vasile Mardare, Ovidiu Mihăilescu, Alina Manole, Marius Matache, Adrian Sărmăşan şi, chiar de dincolo de fluviu, Jul Baldovin, Adrian Ivaniţchi, Stefan Gheraksiev, Margarita Drumeva, Rosen Paskulov. Din Oţelu Roşu sau din Baia Mare, din Craiova sau Bucureşti, distanţa n-a fost un obstacol. Şapte zile de folk, de muzică pentru suflet... Dacă citim în dicţionare, folkul este definit ca un curent muzical ce descinde din folclorul american, avându-şi rădăcinile prin anii ’30. Versurile cântecelor sunt caracterizate de o valoare poetică, aducând în discuţie problemele vieţii cotidiene, preocupându-se de individ în relaţie cu istoria şi nedreptăţile sociale. Iniţial, termenul (englezul folk = oameni/popor) denumea muzica pe care o cântau oamenii simpli din popor. În secolele XX şi XXI, a căpătat sens, putând f