Mult inainte de a incepe, Olimpiada Beijing 2008 este deja cea mai disputata din istoria acestor jocuri. Temele sunt variate, de la presupusa implicare a autoritatilor in viitoarea jurizare, pana la chestiuni legate de respectarea drepturilor omului de catre guvernul chinez – disputa a carui apogeu l-a constituit revolta din Tibet si semnul de intrebare asupra prezentei la deschiderea JO ’08 a sefilor de Stat si/sau guvern din tari occidentale.

Guvernul chinez a atentionat de la inceput ca nu doreste politizarea acestui eveniment, si ca “orice incercare de implicare in treburile interne ale Chinei cu aceasta ocazie se va solda cu un esec.” Intr-adevar, ar spune unii, politica nu are ce cauta in sport. Insa oricare aspect al vietii cotidiene este politic, de la mana cu care mancam pana la persoana cu care impartim patul, arhitectura inclusa; iar afisajul arhitectural al JO ’08 este pe cat de impresionant pe atat de relevant. Desfasurarea de resurse a guvernului chinez se reflecta in arhitectura spectaculara a principalelor locatii special construite pentru eveniment: Stadionul National si Centrul Acvatic National.

Supranumite “Cuibul de Pasare” si “Cubul de Apa”, cele doua centre sportive care au fost construite in 5 ani, ocupa o suprafata de 258 000 m2 si respectiv 79 532 m2, si reprezinta varfuri de design si inginerie contemporana. Cubul de Apa este o cladire care, datorita tehnologiei si materialelor folosite in constructie (ETFE – un teflon transparent), asigura mai mult de 30% din necesarul de energie (unii spun 90%) din resurse naturale (energie solara) inmagazinate in peretii cladirii. Apa necesara bazinului provine din ploaia colectata pe acoperis si ulterior purificata si incalzita. Proiectul apartine firmei Australiene PTW, cu birouri in Asia si Orientul Mijlociu. Stadionul National prezinta o structura invelitoare de otel cu forme