Pe 28 martie 1983, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România promulga două dintre cele mai reprezentative decrete ale ultimului deceniu al comunismului românesc: unul privea "Declararea animalelor, înstrăinarea şi tăierea bovinelor şi cabalinelor", iar al doilea era dedicat "Regimului aparatelor de multiplicat, maşinilor de scris şi materialelor necesare reproducerii scrierilor".
Kalaşnikov cu miros de peşte
La 25 de ani de la eveniment, respectul pentru cititorul june îmi impune cîteva explicaţii. Primul decret interzicea, pe scurt, proprietarilor de animale de carne să le taie (şi să le vîndă) fără aprobarea statului. Pe fondul penuriei în devenire de produse din sectorul de stat, dezvoltarea unei pieţe informale paralele a producătorilor privaţi era o ofensă pe care autorităţile nu erau dispuse s-o treacă cu vederea. La urechile lui Ceauşescu ajunseseră veşti despre ţărani ardeleni care-şi vindeau caii bătrîni unor proto-întreprinzători din Cluj sau Arad care, la rîndul lor, vindeau caii unor posesori de maşini cu rulote venite din Ungaria, ţară în care, la rîndu-le, caii deveneau salam fin. Şi totuşi, nu foamea românilor era cel mai mare duşman al lui Ceauşescu (nutriţionistul avant la lettre Iulian Mincu se ocupa cam în aceiaşi ani cu promovarea alimentaţiei raţionale, bazate pe peştele oceanic pescuit pe apele lumii de nave româneşti care, la fiecare două transporturi de merluciu, mai făceau şi două transporturi de viori calibrul 7,62).
Al doilea decret pleca dintr-o teamă încă şi mai mare: teama regimului faţă de orice formă de scriitură neavizată de autorităţi. Posesorii de maşini de scris erau invitaţi cu ele în braţe la Miliţie, acolo erau rugaţi pe un ton ferm să bată un text, se lua astfel amprenta dactilo a fiecărei litere şi, în final, fiecărei maşini i se întocmea un fel de dosar - un fel de a bate şaua pentru ca stăpînu
