Lucrările realizate de artişti din România, Bulgaria, Cehia, Japonia şi Grecia, în cadrul Simpozionului Internaţional de Sculptură „Constantin Brâncuşi“, au fost amplasate în parcuri şi în alte locuri publice din municipiul Târgu Jiu. Cea de-a opta ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Constantin Brâncuşi“ s-a încheiat ieri, la Târgu Jiu. Cu această ocazie, la primăria oraşului a fost organizată o festivitate de premiere, la care au fost invitaţi cei şase sculptori care timp de o lună au cioplit în piatră, iar operele acestora pot fi admirate acum de târgujieni şi nu numai. Alături de artiştii din România, Bulgaria, Grecia, Japonia şi Cehia au fost prezenţi critici de artă, autorităţi locale, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. Atât sculptorii, cât şi oficialităţile şi-au împărtăşit impresiile la sfârşitul simpozionului şi s-au declarat mulţumiţi de modul în care a decurs tabăra de sculptură. Au existat însă şi câteva probleme.
Nu au avut compresor Nu toată lumea a fost pe deplin mulţumită. Aproape toţi artiştii, în frunte cu Dinu Câmpeanu, curatorul taberei, au ţinut să le reproşeze gazdelor câte ceva. Una dintre probleme a fost lipsa unui compresor cu ajutorul căruia sculptorii să îşi curăţe de praf operele: „Acest simpozion a avut o parte exterioară şi una interioară. Fiind curatorul taberei, m-am ocupat şi de artişti. Trebuie schimbate câteva paragrafe din regulament şi am vorbit cu autorităţile despre aceste lucruri. La un moment dat, am avut impresia că este prima ediţie, nu a opta. Nu am avut un compresor“, a menţionat sculptorul Dinu Câmpeanu.
1.000 de dolari pentru fiecare operă
După ce au luat cuvântul viceprimarul Ioan Roman Bărbuţi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cornel Popescu, a ţinut un discurs şi Gheorghe Voican, preşedintele VISARTA, cea care îl reprezintă în România pe