Asa se incheia magnificul necrolog scris de Adam Michnik, in „Gazeta Wyborcza“, la moartea prietenului sau, Bronislaw Geremek. Michnik crede ca istoricul mentalitatii si obiceiurilor prostituatelor Evului Mediu european a inteles, tocmai din acest motiv, mai bine decat multi altii, propaganda perioadei finale a comunismului si chiar anii din urma ai democratiei poloneze.

Era, in acest gand din textul lui Michnik, recunoasterea incantata a meritelor unui om care si-a depasit timpul, dar poate si cea amara a inutilitatii lui, din aceleasi motive. In raport cu timpul care, schimbandu-se, ramane pe loc, chiar daca de fiecare data altfel.

„Bronek“, cum il alinta Michnik pe Geremek, a pierit intr-un accident de automobil cu nici o luna in urma. Disparea, asa, intelectualul de varf al „Solidaritatii“, cel care nu si-a pierdut credinta in libertate, in tara sa - („era bolnav de Polonia, tara pe care o iubea la nebunie, dar mereu critic“, scrie Michnik), in liberalism, toleranta traita, bun-gust si eruditie.

Geremek, ca deputat european, revenea in tara natala, in care fusese arestat de doua ori, in perioada legii martiale, la inceputul anilor ‘80, si unde a contribuit decisiv la primele alegeri libere in comunism, in iunie 1989, cu o tot mai mare strangere de inima. Postcomunismul Poloniei, care nu mai semana deloc cu comunismul, nu era ceea ce si-a dorit profesorul cu barba si pipa in lungile colocvii din culisele Solidaritatii, alaturi de Kuron sau Michnik. Eroii anticomunisti ies din uz, deranjeaza sau sunt uitati in anii de democratie postcomunista. Pentru majoritatea concetatenilor mai tineri, moartea lor trece aproape neobservata.

Marcel Reich-Ranicki, cel mai important Nestor literar al Germaniei, constata in FAZ ca moartea lui Soljenitin i-a surprins pe multi dintre prietenii sai, pentru ca-l credeau de mult mort. Intamp