O lună de practică într-o companie multinaţională sau într-o fabrică mare, unde să înveţe cât mai multe, la final primind promisiunea unei angajări, este un vis de care au parte numai viitorii ingineri. Pentru ceilalţi studenţi craioveni, perioada de practică reprezintă timp pierdut prin firme şi instituţii şi „intervenţii“ pentru obţinerea adeverinţei.Multă teorie şi prea puţină practică. Aşa s-ar putea caracteriza sistemul de învăţământ superior din România, care nu a reuşit până acum să înţeleagă că la angajare absolventul este întrebat ce ştie să facă, nu ce a învăţat. O lună, o lună şi jumătate din vacanţa studenţilor craioveni este rezervată perioadei de practică, aceasta decurgând după un scenariu foarte bine cunoscut. Tânărul bate, cu mama, tata sau cu o cunoştinţă, la uşa unei firme, unde stă degeaba o săptămână, poate chiar două. Nimeni nu îl bagă în seamă şi nu poate să întrebe nimic, pentru că i s-a spus de la început să nu deranjeze. După cele 14 zile, renunţă, îşi ia adeverinţa şi pleacă. Mulţi studenţi nu vor să treacă prin asemenea situaţii şi cer direct adeverinţa. „Decât să pierd timpul în practică, să stau să se uite oamenii la mine ca la un ciudat şi să nu fac nimic câteva săptămâni, mai bine îmi iau o adeverinţă de practică de la o firmă şi mă angajez ca să fac un ban şi ca să câştig experienţă“, a spus Ovidiu.

Practică înainte de sesiune Ca să îi scutească de practica pe perioada verii, unele facultăţi craiovene - cum ar fi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - i-au trimis pe studenţi în practică, înainte de ultima sesiune. Fiecare a plecat unde a văzut cu ochii, dar la întoarcere trebuia să aibă neapărat un dosar de practică şi documente de la firma respectivă, care să ateste că studentul a fost acolo. „Nu te primeşte nimeni dacă nu cunoşti pe cineva. Trebuie să îţi dea diferite documente şi acte şi nu prea poţi să îi