Cele mai mici şi accesibile modele ale constructorului german au venit în România. Sursa: Mercedes-Benz
Cele mai accesibile autoturisme Mercedes-Benz, clasele A şi B, au fost relansate săptămâna trecută în România într-o nouă prezentare. Ambele modele au beneficiat de un facelift şi de câteva noutăţi tehnice care au avut ca scop împrospătarea imaginii, creşterea confortului, îmbunătăţirea siguranţei şi scăderea consumului de combustibil.
Cei care aspiră să fie văzuţi coborând dintr-un Mercedes în faţa casei sau în parcarea de la serviciu au nevoie de minim 17.445 de euro, cât costă un mic A150 cu trei portiere. Accesul la Clasa B - în limitele clasei compacte - costă ceva mai mult, 22.062 de euro, în ambele cazuri TVA fiind inclusă în preţ.
Motoare la discreţie
Atât Clasa A, cât şi Clasa B oferă o gamă largă de motare cu patru cilindri în linie. Versiunile pe benzină dispun de propulsoare de 1.500, 1.700 şi 2.000 de centimetri cubi, care dezvoltă 95, 116 şi 136 de cai-putere. Cel mai mare motor are şi o variantă supraalimentată, caz în care oferă 193 CP.
Ambele modele pot fi animate şi de un propulsor diesel de 2.0 litri, cu mai multe niveluri de putere. Există versiuni cu 82 (exclusiv pentru Clasa A), 109 şi 140 de cai-putere.
Standard sunt oferite cutii de viteze manuale cu cinci şi şase rapoarte, care direcţionează puterea motorului către puntea faţă. Se poate opta şi pentru o transmisie automată Autotronic.
Trei versiuni din clasele A şi B poartă emblema BlueEFFICIENCY, care vorbeşte despre reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor de noxe. A160 CDI (3 uşi), A150 (3/5 uşi)/B150 şi A170 (3/5 uşi)/ B170 sunt dotate cu funcţia ECO start/stop (oprirea motorului în timpul staţionărilor), care conduce la un consum mai mic cu până la 8%.
NEMŢE