Intâlnire, convorbire cu Julien Gracq, de mulţi socotit a fi cel mai important scriitor francez în viaţă - în memoriile lui Junger apare ca fiind "omul care scrie cea mai bună proză franceză". Trăieşte retras undeva în provincie, unde nu e cunoscut decât pe numele autentic, Louis Poiret, fost profesor de geografie-istorie la un liceu de prin partea locului şi descendent al unei familii de cinstiţi comercianţi. "Aici - precizează Gracq - cunoscut nu e decât Monsieur Poiret, literatura nefiind o activitate omologată, socialmente recunoscută... Cât despre cei ce-l citesc pe Gracq, unii mă cred mort, pentru că nu mă văd la televiziune. Am noroc, nu-i aşa ?"

Independent în toate sensurile ; tăcut, discret, trăind într-un fecund semi-anonimat, prielnic vocii interioare, departe de vanităţile şi de zădărniciile vieţii literare şi ale zgomotoasei actualităţi mediatice - un mare scriitor, dar şi un înţelept. Cu multă vreme în urmă, nu fusese tocmai aşa, militase, se dovedise "sociabil", activase în rândul comuniştilor "de la bază", neveleitari. Trecuse ca atâţia alţii prin această "experienţă", s-a îndepărtat total de ea, dar, iată, nu o reneagă. "Toate acestea sunt undeva departe. Personajul care eram atunci mi-a devenit străin... Nu prin ideile pe care le apăra, dar prin comportament, un anume tip de aşteptare faţă de istorie..."

"O istorie - insistă interlocutorul - de care nu mai sunteţi încredinţat că merge spre bine. Aţi fi mai degrabă pesimist în privinţa asta. Cu atât mai ciudată atunci această îndepărtată paranteză de optimism."

Bătrânul scriitor nu arată nicio crispare în faţa trecutului - şi niciun regret - şi nici, dimpotrivă, vreo satisfacţie retrospectivă.

"Pe mine însumi mă surprinde Ťparantezať. Erau tot felul de lucruri amestecate în acest fel de militantism: criza de originalitate juvenilă, tocmai pentr