Spre deosebire de unii informatori, securiştii lui Ceauşescu nu urăsc. Ei sunt profesionişti. Proşti, dar profesionişti. Colectează informaţii şi le sintetizează cu răceală. E drept, cum nu e nimic de aflat, sunt aduşi la un soi de paranoie. Paranoie sau isteţime. Se fac utili. Cum în scrisori şi la telefon oamenii sunt prudenţi, "mijloacele" nu prea ajută. Ele nu oferă decât informaţii nefolositoare. Numai informatorii, din când în când, le oferă "probe", adică informaţii inflamate. Vina nu există, dar ei o caută. Securiştii lui Dej nu căutau vina, ei o impuneau. Le-o aduceau la cunoştinţă vinovaţilor. Şi urau. Ai "noştri" n-au urât decât în decembrie. Atunci aceiaşi, politicoşii, protocolarii, au bătut de au rupt. De unde se vede că ei n-ar fi fost depeizaţi dacă Ceauşescu şi-ar fi schimbat mai dinainte politica şi le-ar fi cerut să se comporte ca sub Dej.
Verhovenski: "Şi care este, de fapt, faţa mea adevărată? Mediocritatea aurită: nici prost, nici deştept, destul de modest înzestrat şi căzut din lună..." E motto-ul cărţii aici de faţă. L-am descoperit.
Sau am să pun mai multe. Apocalipsa Sfântului Ioan teologul: "... fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea."
Părinţii noştri au trăit tragic, noi am trăit scabros.
Aseară, documentar cu mărturii despre gulagul rusesc până mai încoace. Şi ei spioni, şi noi spioni. Şi la ei absurd, şi la noi absurd. S-a putut măsura distanţa dintre butaforia noastră, sub Ceauşescu, şi suferinţa lor.
Cât de impresionante erau întâmplările prietenului meu, din închisoare şi de la Canal! Intrau în fişa postului sau s-ar fi cuvenit să-l torn şi eu?
Şi pentru ce s-au înjosit oamenii ăştia ? Pentru circ. Pentru ca locotenentul Stana, mic, blonziu, năduşit şi deloc deştept, să aibă ce raporta colonelului Gruia, ceva mai isteţ,