Flacari uriase, ca intr-o topitorie sau la ca usa unui furnal. Cateva siluete umane de taciune, profilate pe limbile parjolului. Instantaneul deschide albumul intitulat, alb, Mediafax Foto 2007. Indaratul imaginii sta o poveste tragica: proprietarii unei fabrici de mobila privesc cum le arde afacerea. Si, daca tot sunt neputinciosi, isi exerseaza urmele de vrednicie scotandu-si mobilele (telefoanele portabile) si pozand grandoarea dezastrului. Pe ei ii pozeaza Andreea Balaurea, reporterul Mediafax, soptind probabil, in dodii bacoviene, in timp ce regleaza sharf-ul: "O, tara trista, plina de umor!"
Nu este cea mai izbutita artisticeste pagina a albumului, dar este cea mai elocventa pentru spiritul fotografic pe care il promoveaza agentia: imaginea trebuie sa spuna o poveste, iar povestii trebuie sa-i infloreasca un talc. Trebuie sa vorbeasca fara cuvinte, sa zguduie tacand sau, cum bine spunea Mihai Vasile intr-un scurt text liminar aflat pe dosul paginii de garda: "sa spuna mai mult decat arata". Iar albumul asta face, palpitant, pret de aproape 200 de pagini. Exista, desigur, si preocupari calofile (mai ales cand e vorba de cai - "Banei, cursa cailor de tractiune" e un bun exemplu -, pentru ca nobilul patruped, prin cine stie ce ecouri degasiene, starneste pofta de estompari lirice si ralantiuri vaporoase), dar nici asfintiturile frumoase, nici lumina care picura vermeerian pe ochiul vreunei feresti si nici chiar chipurile sculptate atent de razele unui ecleraj ce pare ticluit in studio nu pun in paranteza precuparea majora a echipei: revelarea gesturilor semnificative, a fizionomiilor expresive, a evenimentelor intotdeauna mici pentru omenire, dar uriase pentru comunitatea pe care artistii-fotografi (ziceti-le reporteri, daca doriti) se straduie sa ne-o dezvaluie in ceea ce are ea esential, fie ca este vorba de spatiul uman autohton (vezi imaginea 3
