OpriŞan s-a afirmat, în egală măsură, atât ca istoric literar, cât şi ca folclorist, cu remarcabile realizări în ambele domenii. Cercetînd literatura română din secolul al XIX-lea şi din prima jumătate a celui de-al XX-lea, a elaborat excelente monografii şi ediţii critice consacrate lui M. Eminescu, B. P. Hasdeu, Mihail Sadoveanu, Al. I. Philippide, G. Călinescu, Lucian Blaga, Ion Marin Sadoveanu. Din domeniul etnografiei şi folcloristicii româneşti amintim îndeosebi admirabilul album de Troiţe româneşti, ca şi ediţiile din scrierile, prohibite în trecutele vremuri, ale lui Teodor T. Burada şi Gh. F. Ciauşanu.

De aproape patru decenii, I. Oprişan a început o muncă grea, dar extrem de importantă, de culegere a creaţiei populare româneşti, făcând înregistrări pe teren, direct de la sursă, de la cei mai diferiţi oameni, ca vârstă şi condiţie socială, mai întâi cu magnetofonul şi apoi cu casetofonul, salvând astfel de la pieire o adevărată comoară a spiritualităţii şi creativităţii noastre orale. Din această comoară, I. Oprişan a alcătuit o fundamentală ediţie de Basme fantastice româneşti. Primele trei volume au apărut în anul 2002, la Editura Vestala, iar al patrulea în 2004, la aceeaşi editură, însumând împreună aproape 1500 de pagini. în 2006 ne-a oferit încă trei masive volume, 5, 6 şi 7, în peste 1200 de pagini. Recent, tot la Editura Vestala, au văzut lumina tiparului volumele 8 şi 9. Cu incontestabila sa autoritate de culegător de folclor prin contacte directe cu deţinătorii de creaţii orale, de pe o întinsă arie geografică, I. Oprişan a putut afirma, în deplină cunoştinţă de cauză, că basmul românesc are un destin sumbru, fărâmiţările vieţii sociale, îndeosebi ale celei rurale, provocând dispariţia treptată a acestei specii narative.

Deşi până în prezent nu s-a elaborat o tipologie ştiinţifică a basmului folcloric românesc, I. Oprişa