Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Importanţa depistării cancerului genital

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 august 2008 ·

Cancerul genital este al doilea ca frecvenţă la femei, după cel de sân. În funcţie de localizare, poate fi ovarian sau uterin. În timp ce pentru cancerul ovarian nu există metode de descoperire în fază incipientă, în cel uterin, depistarea precoce poate salva viaţa femeii.Ovarele sunt organele reproducătoare ale femeii, localizate în pelvis, de o parte şi de alta a uterului. Ele produc hormonii feminini.

Cancerul ovarian Cancerul ovarian afectează femeile de orice vârstă, dar frecvent pe cele trecute de 40 de ani. De asemenea, femeile care au antecedente în familie sau care nu au născut sunt expuse unui risc mai mare de îmbolnăvire. Cele care au avut cancer de sân, cancer de colon sau care au urmat o terapie cu hormoni după menopauză pot, de asemenea, să se îmbolnăvească. Riscul este mai mare şi la femeile care au luat medicamente pentru a stimula ovulaţia, precum şi la cele care au folosit timp de mulţi ani talcul în zona genitală. Semnele cancerului ovarian sunt senzaţie de disconfort şi dureri în zona abdominală, diaree, constipaţie, dispariţia poftei de mâncare, senzaţia de saturaţie chiar şi după o masă uşoară, slăbiri sau îngrăşări fără motiv, într-un interval scurt, şi sângerări vaginale anormale. Cancerul ovarian este greu de depistat în timp util. Femeile care suferă de această boală pot avea foarte puţine simptome sau deloc. Mai mult, nu există metode de depistare în fază incipientă.

Cancerul uterin Uterul este un organ în formă de pară, situat în partea de jos a abdomenului, între vezica urinară şi rect. Cancerul uterin se dezvoltă în momentul în care celulele de la nivelul colului sau corpului uterin încep să se dividă necontrolat. Boala apare frecvent la femeile trecute de 50 de ani sau care au avut în familie antecedente de cancer uterin sau de colon. Studiile au arătat că şi diabetul şi tensiunea arterială ridicată pot fi la rândul l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 58 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 16 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 31 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°