Foarte mândru de a fi găsit acest titlu, am descoperit ulterior că Dan C. Mihăilescu mi-a luat-o înainte, intitulându-şi comentariul la aceeaşi carte, Arşavir, o duminică de om. Ideea o întâlnim, într-un fel sau altul, la toţi cei ce l-au cunoscut, aievea sau doar din scris, pe Arşavir Acterian. O regăsim şi în "cuvintele de întâmpinare" ale lui Bedros Horasangian şi Florin Faifer, care prefaţează recentul volum al jurnalelor sale. "Avea ceva senin şi curat în toată fiinţa lui", scrie Bedros Horasangian, care ştie ce spune deoarece, în ciuda diferenţei de vârstă, a fost unul dintre puţinii săi apropiaţi din anii de pe urmă. Dacă la Haig impresionează talentul şi sagacitatea artistică, iar la Jeni luciditatea, drama intimă şi pregnanţa stilistică, Arşavir va rămâne în posteritate prin mansuetudinea sa, prin toleranţa şi deschiderea generoasă în faţa fluxului ideatic al vremii sale, pe care-l receptează şi-l analizează cu mirare ingenuă, aprobativ sau nu, dar niciodată cu ură sau inflamări vindicative. N-a fost, cum singur o recunoaşte, nici scriitor, nici filozof. Există astfel în jurnalul său o notaţie din 1970, care nu e decât o amplă autocaracterizare prin negaţie: "Stofă de călugăr sau anahoret n-am (mişună unele pofte în mine şi devin uşor prada lor); cap de filozof n-am (adorm lesne la speculaţii prea subtile şi teorii interminabile); poet nu sunt (că-s lipsit de subţirime, deşi nu-s nesimţitor la o anume poezie aleasă); ca să fiu romancier sunt lipsit de imaginaţie ..." etc. etc. A fost, în schimb, aş zice, un fel de releu catalitic al tuturor izbânzilor şi prăbuşirilor generaţiei sale, un raisonneur al cărui comentariu selectiv şi prudent reuşeşte să lase imaginea estompată, dar suficient de sugestivă, a două epoci dramatice, despărţite de falia anilor 1944-47.

Aflat ca vârstă între fratele Haig (n. 1904) şi sora Jeni (n. 1916), Arşavir (n. 1907) are cât