- Cultural - nr. 155 / 8 August, 2008 De mare actualitate, in tara tuturor pigmeilor culturali, este stropsirea, mazgalirea, denigrarea personalitatilor definitorii ale romanismului, in numele boului gras si profitabil, aducator de ciozvarte grase de pe la toti cei care improasca acest neam in numele "europenizarii", al "globalizarii" si al altor gogorite incropite pe acelasi calapod. De ele nu a putut, bineinteles, sa scape mentorul spiritualitatii noastre, domnul cugetului romanesc, Mihai EMINESCU. Poezia sa este o expresie totala a romantismului romanesc, dar multi au dorit sa puna in umbra acesteia cealalta latura, la fel de importanta si de prolifica a activitatii sale: publicistica. Parca intru eludarea ideilor necrutatoare care denuntau problemele timpului, dar care - vai! - isi pastreaza adesea un caracter de incontestabila actualitate, accentul se pune - cand se pune! - pe creatia poetica a marelui EMINESCU. Istoricii literari, mai cu seama din trecut, neatinsi de morbul "revizuirilor" penibile din zilele noastre, au apreciat insa probitatea si fermitatea verbului eminescian atunci cand lua pulsul framantarilor politice ale timpului sau. Astfel, istoricul Nicolae IORGA, in 1909, aprecia ca "Romanul care s-a simtit acasa in toate stratele, tinuturile si ramurile neamului sau, a fost un om politic prin lumina gandului si puterea trainica a scrisului sau, prin simbolul de unitate cuprins in fiinta sa literara. In inspiratia si gandul sau" (Mihai Eminescu, Icoane vechi si icoane noua, Editura FLOAREA DARURILOR, Bucuresti, 1996, p. 246). In anul 1983, in scrierea "In cautarea lui Eminescu gazetarul", istoricul literar Al. OPREA asternea intru memoria posteritatii urmatoarele aprecieri de necontestat privitoare la truda de ziarist a lui Mihai EMINESCU: "Articolele eminesciene se impun prin inaltul lor profesionalism, poetul practicand gazetaria ca pe o autent