Siguranta Generala a primit, in 1947, informatia ca 150 de prizonieri romani care au fost internati intr-un lagar din Austria au fost executati de trupele germane, in 1944, cu prilejul retragerii. Procedeul nu a fost singular, fiind cunoscut faptul ca, pentru a nu fi ajunsi de trupele sovietice aflate in urmarire, militarii germani obisnuiau "sa renunte" la prizonierii pe care ii aveau.
Curios este modul in care a fost verificata informatia. Practic, Ministerul Afacerilor Interne a fost insarcinat sa efectueze interogatorii in fiecare judet din Romania, pentru a se constata daca existau prizonieri romani repatriati din lagarele germane de pe Frontul de Vest care sa poata sa dea detalii despre cazul amintit. Cu mici exceptii, toti prizonierii care au fost identificati ca repatriati si care figurau in evidentele Sigurantei sau ale Serviciului Special de Informatii au precizat ca nu pot oferi amanunte. Exceptia de la regula a constituit-o Dumitru Asurdu din comuna Manoleasa (jud. Botosani), care a fost chemat, la 13 februarie 1947, la postul de jandarmi Manoleasa pentru a da o declaratie. Seful postului, plutonierul Cezar Negoita, a fost asistat de martorii Dumitru Toasca si Vasile Havarneanu, alesi pe principiul "sa fie majori si stiutori de carte".
Ajuns la postul de Jandarmi, Dumitru Asurdu a constatat ca in loc de a da o declaratie a fost supus unui interogatoriu. Acesta a recunoscut ca a fost luat prizonier, la 21 octombrie 1944, de Grupul 36 Politie din Mezetur (Ungaria), fiind folosit de germani la sapatul transeelor impreuna cu alti prizonieri romani. La 25 decembrie 1944, A. Dumitru si alti 380 de prizonieri romani au fost internati in lagarul 72 din Viena, unde, timp de doua luni, au fost folositi la diferite "corvezi". La finele lunii februarie 1945, toti prizonierii romani din Lagarul 72 au fost mutati in lagarul din padurea Kauffoltz, unde au ra
