Bulgaria recupereaza si valorifica fiecare descoperire arheologica, fie tracica, greaca sau romana, desi bulgarii nu sunt urmasii tracilor sau ai romanilor. Recent, guvernul de la Sofia a alocat 100 de milioane de euro pentru recuperarea fostei capitale a Traciei, Sevtopolis, din centrul Bulgariei, in speranta ca va atrage un numar mare de turisti. Comori datand din vremea imparatului roman Traian sunt, de asemenea, puse la loc de cinste de slavii din sudul Dunarii.
In timp ce bulgarii exploateaza fiecare ramasita din trecutul altor popoare, noi ne batem joc cu seninatate de propria istorie. Cetatea Sarmizegetusa si alte fortificatii din Muntii Orastiei au devenit “raiul” cautatorilor de comori, numai in perioda 1997-2006 fiind furate din capitala Regatului dac zeci de bratari din aur, monede si alte obiecte din aur. Transformarea cetatii in obiectiv turistic este greu de realizat pentru ca acolo se poate ajunge foarte greu. Tot abandonata este si cetatea de la Adamclisi, din Dobrogea.
Daca nu au gasit bratari de aur sau monede intre ruinele cetatilor dacice, romanii s-au multumit sa le devasteze. Cetatea greceasca Histria a fost devastata partial de catre “dezvoltatorii imobiliari” care au vrut sa construiasca vile in zona. Si de la Sarmizegetusa au fost furate blocuri de piatra de catre taranii din regiune. Alta cetate antica, “Pacuiul lui Soare”, este abandonata in apele Dunarii, desi conservarea ei ar fi posibila dupa modelul adoptat de bulgari in cazul Sevtopolis.
Integral in Gardianul Bulgaria recupereaza si valorifica fiecare descoperire arheologica, fie tracica, greaca sau romana, desi bulgarii nu sunt urmasii tracilor sau ai romanilor. Recent, guvernul de la Sofia a alocat 100 de milioane de euro pentru recuperarea fostei capitale a Traciei, Sevtopolis, din centrul Bulgariei, in speranta ca va atrage un numar mare de turisti.