De la turceasca...Tulce,... loc numit de geţi Aegyssus, (romanizat) Dunărea întâlnind vechiul lanţ muntos hercinic, o ia decisă spre mare, lăţindu-se acolo şi făcând Delta.

De pe una din cele şapte coline ale cetăţii de la acest cot al fluviului, se vede ceea ce localnicii au numit "cotul pisicii", - denumire nostimă, ca şi cum Dunărea ar deveni aici o pisică făcând speriată un salt lung în dreapta, - o săritură pisicească...

Numele de Tulcea ar veni de la cuvântul tulă care în turcă însemnează cărămidă de pământ argilos, ceea ce dă înfăţişare şi culoare olanelor albicioase, specifice locului...

Altă ipoteză vine de la Tul (un bei) plus sufixul cea, cum ar veni la noi "eşti" (Ştefăneşti).

Ipoteza îi aparţine lui Iorga şi este cea mai nimerită.

într-adevăr, munţii Măcinului, cu nuclee hercinice rămase în Anglia, Germania, Polonia, Crimeia, dintre toate este cel mai desvelit, ros, mâncat, măcinat de timp, cum se poate vedea, şi cum fluviul, în marşul său a simţit obstacolul...

înainte de ocupaţia turcească, locul, organizat de romani, avea o civilizaţie a lui, de pildă scrisoarea guvernatorului Moesiei inferioare, Pomponius Pius, despre învoirea de a se pescui în insula Peuce:

"...pentru ca drepturile cetăţenilor să fie nu numai păstrate, ci şi sporite, am încuviinţat ca veniturile peştelui prins la gura insulei Peuce să fie al vostru..."

în nisipurile albe şi azi se găsesc monezi, vârfuri de săgeţi, amfore ce vorbesc despre activităţile locului...

De această Peuce vorbeşte şi Ptolemeu. Pomeneşte şi Ovidiu.

Caracterul getic al cetăţii reiese şi din epistola trimisă lui Vestalis care este preamărit pentru victoriile contra geţilor.

"Virtuţii tale o cinste mai mare se cădea/ O spune chiar şi Istrul, a căruia talazuri/ Le-a înroşit cu sânge de get