Ascultindu-l pe fostul meu profesor, m-am convins, o data in plus, ca insii hiperlucizi n-au ce cauta in politica. Cum sa visezi la cai verzi pe peretii UE cind tara se prabuseste suspinind, iar locuitorii ei pribegesc aiurea?

Pe-o "căldură trosnitoare", vorba lui Sartre, deszăbălatul Robert Turcescu şi-a plimbat bilele pe la "Opera Center" pentru a-i fi oaspete "analistului" Valeriu Stoica. Distinsa gazdă mi-a fost dascăl, şi nostalgia anilor de studenţie mă împiedică să fiu obiectiv. Ca-ntotdeauna, l-am urmărit din banca discipolului pe domnul profesor, fără a-l suspecta de vreo aplecare spre visare, nici pomeneală. Căci, tocmai pragmatismul său robust şi asumat i-a întregit personalitatea dinamică, mereu în luptă cu propriile-i limite, iar exerciţiul academic l-a ajutat să-şi prezinte pedant, cu ştaif intelectual, argumentele. În fine, discursul universitar şi cultura politico-juridică i-au ţinut loc de carismă, şi de aceea prezenţa sa impune în sărăcia mahalalei politice băştinaşe. Mai precis, în lumea dezbaterii ideologice, întrucît, în negocierea electorală cu contrabandiştii de voturi, aura i se risipeşte pe dată. Unii îi reproşează oportunismul, dar şi acela elevat, lipsa scrupulelor în aproprierea intereselor, nu toate morale. Alţii nu-l scot din sforar, din maestru al combinaţiilor felurite, un fel de Hrebenciuc al dreptei dîmboviţene. Oricum, şi unii, şi alţii îi iau în seamă părerile vizionare. Dar de aici şi pînă la visătorul Stoica, aşa cum s-a confesat în dialogul televizat, metamorfoza e neverosimilă. După ce ne-a plimbat, cu oareşce şarm, prin lumea conceptelor abstracte – "statul teritorial" , devenit "stat comercial" şi apoi "stat virtual" –, vicepreşedintele PDL a scăpat o enormitate nespus de dragă activiştilor de partid. Cică electoratul indigen a luat-o cu mult înaintea "retardaţilor" noştri politicieni. Linguşirea noro