Am trecut din nou prin clipe de cosmar. In ultimele doua saptamini, iadul a fost in Maramures si Moldova. Ploile abundente si furtunile puternice au distrus sate intregi, mii de hectare de culturi agricole au disparut sub ape. Viiturile si alunecarile de teren au darimat case, poduri, au surpat sosele si au ucis oameni. Apocalipsa nu mai e doar o poveste biblica. Unii au trait-o. Altii au vazut-o doar la televizor, dar se tem cumplit ca oricind urgia ii poate ajunge.
Si, totusi, ceea ce s-a intimplat anul acesta nu ar trebui sa ne suprinda foarte mult. De vreo 4 ani, Romania parca a intrat in zodia inundatiilor. In ultimii 4 ani, una cite una, regiunile tarii au cazut prada furiei naturii, fiecare prapad fiind pus pe seama schimbarilor climatice. Foeni, Vadu Rosca, Nanesti, Cosmesti, Rast, pina acum 2, 3, 4 ani localitati aproape nestiute de nimeni, dintr-o data au devenit cunoscute in intreaga Europa, ca "victime" ale naturii dezlantuite. Dupa atitea pierderi, ne-am invatat, cumva, lectia? Nici pe departe. Caci daca am fi invatat-o, poate am fi evitat catastrofele de la Voronet si Costinesti, de acum un an si pe cele de anul acesta, de pe Valea Vaserului sau de la Moldovita, Sucevita, Putna si multe alte zone recunoscute pentru frumusetea peisajului, pentru incarcatura spirituala, pentru importanta turistica. Da, poate am invatat cite ceva, in sensul ca populatia a raspuns mai prompt de data aceasta ordinelor de evacuare, ca echipele de interventie au fost mai bine dotate, s-au organizat mai repede, s-a gestionat mai bine criza. Dar cam atit. Preventia si masurile concrete, daca nu de eliminare a pericolului macar de atenuare a socului, au ramas strict la nivel declarativ. Nu credeti? Pai, hai sa exemplificam. In ultimii 3, 4 ani, cite albii de riuri au fost decolmatate, cite lucrari menite sa retina si sa intirzie scurgerea apelor de pe versanti, din tor
