CS Municipal Râmnicu Vâlcea a câştigat cu 3-0 partida amicală disputată miercuri seară, pe propriul teren, în compania formaţiei a doua a lui FC Argeş, la întâlnire asistând şi câteva sute de spectatori vâlceni, care s-au uitat în permanenţă spre tribuna oficială pentru a vedea dacă a venit şi Jean Valvis. Jocul a fost la discreţia vâlcenilor, care au deschis scorul în minutul 20, când M. Costea i-a pasat excelent lui Boroiban, golgheterul CSM punctând din interiorul careului. Până la pauză, formaţia din Zăvoi şi-a mărit avantajul prin argentinianul Patino, care a profitat de o pasă greşită dată spre portar de un fundaş argeşean. Atacantul sud-american, care a evoluat ultima dată în prima divizie din Chile, a debutat astfel cu gol la CSM Vâlcea şi are şanse mari să fie oprit în lot. Scorul final a fost stabilit în minutul 75 de Câju, după o fază lucrată de Iulică Popa, cel care cu zece minute mai devreme ratase o lovitură de la 11 metri. CS Municipal a folosit următorul unsprezece: Rusandu - Melcea, Vătavu, Kutlacek, Goge - I. Găman, Dârlă, M. Costea, Nemeth - Boroiban, Patino. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Perianu, Dinu, Facuto, I. Popa, Câju, Dobre, Labun, Roşca şi M. Luca.
Tehnicianul Nicola Ilievski s-a declarat mulţumit de rezultat şi, parţial, de jocul formaţiei sale. „Am încercat să văd la lucru cât mai mulţi fotbalişti. Rezultatul mă mulţumeşte, jocul a suferit însă în unele momente. Mai avem de acumulat la capitolul omogenitate. Lotul este foarte bun, valoros, suntem acoperiţi pe toate posturile“, a afirmat macedoneanul.
Următorul meci al echipei CSM Vâlcea este programat mâine, de la ora 11.00, contra formaţiei Concordia Chiajna, prilej cu care va fi prezentat şi lotul de jucători. CS Municipal Râmnicu Vâlcea a câştigat cu 3-0 partida amicală disputată miercuri seară, pe propriul teren, în compania formaţiei a doua a lui FC Argeş, la înt