Un avion al companiei aeriene Air China a fost nevoit să aterizeze pe Aeroportul japonez Nagoya, în urma unei alerte cu bombă.
Oficialii Aeroportului japonez Nagoya au anunţat ieri că un avion al companiei aeriene Air China a fost nevoit să revină la sol, în urma unei alerte cu bombă. Aparatul, care a aterizat pe un aeroport japonez, asigura legătura între Nagoya şi oraşul chinez Chongqing din sud-vestul Chinei, cu escală la Shanghai.
Filiala din Japonia a companiei Air China a primit un e-mail care ameninţa cu o explozie la bordul aparatului, pentru a crea probleme organizatorilor Jocurilor Olimpice, în ziua ceremoniei de deschidere a acestora.
„Zborul 406 a revenit la sol în urma unei alerte cu bombă. Nimeni nu a fost rănit“, a spus Akiko Noguchi, purtătorul de cuvânt al Aeroportului internaţional Nagoya. „Odată ce va fi verificată securitatea aparatului, acesta va putea decola rapid“, a adăugat acesta.
TIP îi ameninţă pe chinezi
IntelCenter, o companie americană care monitorizează activităţile teroriste, a anunţat că o grupare islamistă, puţin cunoscută, a avertizat joi că va organiza atentate în timpul Jocurilor Olimpice din China şi le-a cerut musulmanilor să nu participe la activităţi care au legătură cu acest eveniment.
„Partidul Islamic din Turkestan (TIP) a transmis o nouă ameninţare la adresa Jocurilor Olimpice de la Beijing“, a anunţat IntelCenter.
„Nu călătoriţi în aceleaşi autobuze, trenuri, avioane, nu staţi în aceleaşi clădiri sau în orice locuri unde sunt chinezi!“, a avertizat TIP într-o înregistrare video, intitulată „Chemare către naţiunea islamică mondială“.
Autorităţile chineze nu recunosc activităţile TIP
Autorităţile chineze au negat în iunie că Partidul Islamic din Turkestan este în spatele unei serii de atacuri comise înaintea JO. TIP a dat publicităţii o înregistrare v