Filmul "Fratele meu este fiu unic" prezintă hibridul dintre comunism şi fascism Cinematografia italiană trece de mai mulţi ani printr-o criză vizibilă, doar rareori orizontul său cenuşiu Filmul "Fratele meu este fiu unic" prezintă hibridul dintre comunism şi fascism
Cinematografia italiană trece de mai mulţi ani printr-o criză vizibilă, doar rareori orizontul său cenuşiu fiind traversat de un spot de lumină menit să aducă aminte de strălucirea de odinioară. Un asemenea spot poate fi considerat "Fratele meu este fiu unic" (Mio fratello e figlio unico), filmul lui Daniele Luchetti, care are meritul de a reproiecta teme şi idei ce în trecutul nu prea îndepărtat au constituit substanţa atâtor izbânzi ale cinematografiei peninsulare.
Fraţii inamici
Poate cel mai bine o paralelă s-ar putea face cu fresca lui Bertolucci "Novecento" (1900), în care doi prieteni din copilărie parcurg trasee diferite, primul îmbrăcând cămaşa neagră a fascismului, celălalt îmbrăţişând cauza steagului roşu.
De data aceasta avem de-a face cu doi fraţi care, născuţi după sfârşitul războiului, dintr-o familie săracă de muncitori, o apucă în direcţii politice opuse, în atmosfera sumbră de la sfârşitul anilor "60 - începutul anilor "70. Interesant că filmul are la bază bestsellerul "Il fascistocomunista" (Fascistocomunistul) al lui Antonio Pennachi, sintagmă care spune atât de multe despre similitudinile dintre două ideologii aparent ireconciliabile.
Ne aflăm într-o aşezare din apropierea Romei construită de Mussolini ca orăşel model. Cel mai tânăr dintre fraţi, Accio, fire irascibilă şi impulsivă, părăseşte seminarul teologic şi cade sub influenţa extremismului de dreapta, în vreme ce fratele său mai mare, Manrico, este sedus de ideile comuniste, pentru ca în final să se alăture grupărilor teroriste gen Brigăzile Roşii.
Rivalităţi politice şi sentimentale
