Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marele derby din Giuleşti

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 9 august 2008 ·

Runda a III-a a început ieri cu cele două meciuri din Moldova şi continuă astăzi şi mâine cu celelalte 7 întâlniri. Etapa aduce în prim plan unul din marile derby-uri ale campionatului, care va avea loc în această seară în Giuleşti, între Rapid şi CFR, ambele cu maximum de puncte, aflate pe primele locuri ale clasamentului. Ambele foste colege ale unui departament (la origini) ceferist şi ambele cu obiectiv clar, câştigarea campionatului. Va fi o luptă a legiunilor străine, în care portugheza este limba zilei.

Debutul zilei are loc în Bănie, pe Electroputere, unde universitarii îi aşteaptă pe marinari să-i scufunde. Continuă la Mediaş, unde o formaţie surpriză, Gaz Metan, caută prima victorie. Adversara este FC Timişoara, care nu prea ştie să câştige în deplasare. La Buzău, Gloria, ghinionista etapei precedente, întâlneşte o proaspăt calificată în UEFA, Oţelul. Steluţa, cum mai este cunoscută formaţia buzoiană, încă speră să recupereze punctele pierdute.

Mâine, runda începe la Tg. Jiu, cu Pandurii, care încă nu au gustat din cupa victorioasă, şi cu Unirea, cea mai ghinionistă echipă a momentului, care are nu mai puţin de 8 accidentaţi. La Ploieşti, pe „Astra”, dinamoviştii nu se pot poticni de nou promovata formaţie din Otopeni, care a preluat ultimul loc al clasamentului.

Runda se încheie în Trivale, între cele două câştigătoare ale seriilor din Liga a II-a, FC Argeş şi FC Braşov. Cu acest prilej se poate lua pulsul valorii celor două serii, pentru că ambele au încheiat campionatul în divizia secundă en-fanfare, fără a avea adversari pe măsură. Braşovenii au demonstrat în cele două partide că au valoare de primă parte a clasamentului.

În Bănie, marinarii

îşi doresc puncte

Universitatea Craiova (8-10) –

Farul Constanţa (12)

(18:00 – GSP TV)

68 31 9 28 99-88

La Craiova

34 26 4 4 73-25

Un palmar

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 24 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 23 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 53 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°