Întâi, a plecat tatăl. Apoi, mama a pierit într-un accident de maşină. Băiatul a rămas doar cu bunica lui, care, în acelaşi accident, şi-a pierdut şi celălalt copil. Avusese doi. Zilele acestea mai pot sta cu chirie, de mâine, însă... Un morman de fiare, schimonosite şi presate. Imaginea alb-negru e sinistră. Caroseria sfâşiată, scaunele zdrobite, geamurile făcute ţăndări. Atât a mai rămas din maşină. Cei doi copii, Laura şi Marius, n-au avut nici o şansă. Maria Spanoudis îşi şterge lacrimile şi acoperă hârtiile cu două tablouri. „Am vrut să le pun rame mari, cât ei de mari...“. O femeie blondă, frumoasă, zâmbeşte fericită aparatului de fotografiat. În celălalt tablou, un bărbat brunet priveşte serios, pătrunzător. „Aşa erau. Frumoşi şi harnici. Când au murit, Laura îl ducea pe fratele său să dea un concurs pentru o orchestră din Atena. Nu era nici unul indiferent, se implicau, munceau. Laura făcea orice din nimic. Iar Ianis, copilul, era viaţa ei. Nimic altceva nu conta“, povesteşte Maria, aşezându-se pe un scaun din bucătărie şi căutând printre amintiri.
Greul din Fecioară Tigrul mare, din pluş, se odihneşte pe spătarul fotoliului negru, din piele. Alături stau tastatura şi mouse-ul de la calculator. Pe masa din faţă e aşezată o tăviţă cu un pahar mare cu lapte şi o bucată de pâine, din care băieţelul de zece ani muşcă pofticios. Îl cheamă Ianis. Priveşte atent şi liniştit desenele animate de la televizor, ca un copil care
n-a pierdut nimic din copilăria sa. Bunica îl întreabă dacă s-a săturat. „Pentru el mai stau în picioare. Uneori simt că-mi pierd minţile, că mi se scurg puterile, nu mai ştiu în ce direcţie s-o iau. Nu ştiu ce zodie e asta. Am fost toţi trei Fecioară. Am tras greu în viaţă şi ei au sfârşit-o cel mai greu. Copiii mei...“, se vaietă uşor, cu lacrimile curgându-i pe obraji. Ianis îi strigă de dincolo de perete: „Mamaie!“. Maria îşi
