Cifrele ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, găzduită ieri de Stadionul Cuib de Pasăre din Beijing: 91.000 de spectatori; 90 de şefi de stat şi de guvern; 204 delegaţii sportive; 14.000 de participanţi; 15.153 de costume.
Cine nu crede în perfecţiune?Peste 91.000 de spectatori, printre care 90 de şefi de stat şi de guvern, au participat ieri la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing.
A fost o gală fascinantă, împinsă spre perfecţiune. Ceremonia desfăşurată pe Stadionul Olimpic din Beijing, supranumit "Cuib de pasăre", a debutat cu spectacolul oferit de 2008 de percuţionişti, care au avut la dispoziţie tot atîtea tobe. Apoi, pe axa centrală a capitalei Chinei au fost proiectaţi, din artificii, 29 de paşi, punctul final fiind acelaşi "Cuib de pasăre". Apoi, pe gazon au fost conturate din lumini cercurile olimpice, din care au coborît 20 de zîne. Cercurile au fost apoi ridicate şi în arenă a intrat un steag al Chinei, înălţat de soldaţi, în timp ce un cor format din 224 de persoane cînta imnul gazdei JO-2008. Apoi, un glob imens, care cîntărea nu mai puţin de 16 tone, a răsărit din centrul arenei, pe cele nouă inele ale lui alergînd 58 de actori.
A urmat defilarea celor 204 delegaţii de sportivi, ordinea ţărilor fiind dată de alfabetul chinez. Prima naţiune reprezentată a fost Grecia, care a avut ca portdrapel pe judocanul Ilias Iliadis. Delegaţia noastră a fost a 118-a care a intrat pe Stadionul Olimpic, în frunte cu portdrapelul Valeria Beşe, căpitanul echipei naţionale de handbal feminin. Beşe a fost însă singura handbalistă prezentă la ceremonie. Absent a fost şi lotul de caiak-canoe, care a plecat spre Beijing abia ieri.
Aprindere spectaculoasăDupă defilarea delegaţiilor de sportivi, în arenă au intrat preşedintele Chinei, Hu Jintao, şi preşedintele CIO, Jacques Rogge, primul din