Dacă sunteţi nemulţumiţi de serviciile turistice sau de produsele cumpărate în statul vecin, puteţi reclama la numărul de telefon +359 298 67672 Centrul European al Consumatorilor
Dacă sunteţi nemulţumiţi de serviciile turistice sau de produsele cumpărate în statul vecin, puteţi reclama la numărul de telefon +359 298 67672
Centrul European al Consumatorilor (ECC) România a întocmit recent un mic ghid turistic cu informaţii despre drepturile turiştilor români aflaţi în Bulgaria.
Câteva zeci de mii de români îşi petrec concediile sau merg la cumpărături în Bulgaria. Pentru aceştia, ECC România a realizat recent un ghid online (www.eccromania.ro) care îi protejează de eventualele probleme ce pot apărea pe parcursul sejurului în statul vecin.
Tot din broşură mai puteţi afla unde trebuie să vă adresaţi atunci când aveţi probleme cu un produs achiziţionat din Bulgaria sau când serviciile turistice pentru care aţi plătit nu sunt de calitate.
Potrivit Laurei Pascu, PR manager ECC România, mulţi dintre cei care apelează la centru se interesează dacă există reclamaţii pentru un anumit hotel sau vin cu contractele încheiate cu agenţiile de turism pentru a verifica dacă nu sunt clauze abuzive.
Atenţie la promoţiile din magazine
Mai există însă şi persoane care vor să afle care este moneda naţională a Bulgariei sau cui să se adreseze dacă păţesc ceva în concediu. Potrivit ghidului, românii care doresc să-şi petreacă vacanţa în Bulgaria trebuie să ştie că moneda naţională a Bulgariei este leva, iar nivelul TVA este de 20% pentru toate produsele şi serviciile.
Ei mai sunt avertizaţi că taxa pe valoarea adăugată trebuie să fie inclusă în preţ, iar vânzătorii trebuie să emită bonuri fiscale.
Este bine de ştiut şi faptul că agenţii economici bulgari asigură garanţie timp de doi ani pentru produsele vândute.
Cele mai