Doi barbati in toata firea, vecini si, pe deasupra, fosti colegi de serviciu, s-au batut precum chiorii, alegindu-se cu leziuni si cu cite un dosar penal. Tudorel Ilie, 27 de ani, zis "Oachi", fost sofer la SC "Caruz" SA, a fost pus sub acuzatie pentru vatamare corporala grava, insa a plecat subit in Spania, la inceputul acestui an. Cel pe care l-a "altoit" cu parul, Viorel Vajeiac, de 38 de ani, lucreaza acum la "Promex" SA, fiind deferit justitiei pentru lovire. Daca primul are certificat medico-legal ce atesta ca a avut nevoie de 4 zile de ingrijiri medicale, al doilea a avut nevoie de 80 de zile de ingrijiri, precizeaza reprezentantii acuzarii.
Ilie si Vajeiac se cunosteau de ceva vreme pentru ca erau vecini si, in plus, lucrasera impreuna la "Caruz" SA. In ziua de 2 februarie 2007, din pricina alcoolului, cei doi s-au luat la cearta, la intersectia strazilor Brazdei si Somesului. Beti morti, cei doi s-au incaierat, apoi au inceput sa-si care pumni cu nemiluita, pina s-au prabusit. I-au despartit trei vecini, insa conflictul nu se terminase. Vajeiac a facut rost de un par si a incercat sa-l loveasca pe Ilie, dar acesta, mai iute, l-a dezarmat si l-a "altoit" bine. Loviturile de par au vizat atit spatele, cit si picioarele victimei, care a fost facuta KO. Tudorel Ilie a fost dus acasa de un vecin, in timp ce Viorel Vajeiac a chemat ambulanta, de pe telefonul mobil. Nici unul dintre "combatanti" nu a solicitat daune civile. In plus, in ianuarie 2008, "Oachi" a plecat la munca in Spania, fara a mai contacta familia sau pe anchetatori. Cauza se afla acum pe rolul Judecatoriei Braila.
Doi barbati in toata firea, vecini si, pe deasupra, fosti colegi de serviciu, s-au batut precum chiorii, alegindu-se cu leziuni si cu cite un dosar penal. Tudorel Ilie, 27 de ani, zis "Oachi", fost sofer la SC "Caruz" SA, a fost pus sub acuzatie pentru vatamare corporala