Maramureşeanul Dumitru Gorzo s-a împrietenit cu o Capitală care i-a dat totul, şi acum se îndreaptă spre New York. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin Prisecaru
1 /.
Prima dată când am venit în Bucureşti am crezut că o să mor după vreo 3 zile. Am nimerit în Berceni, am stat pe Şos. Olteniţei şi trecea tramvaiul non-stop pe acolo şi nu puteam să adorm. Venisem 12 ore cu trenul din Maramureş şi am ajuns pe la şase dimineaţa, iar până noaptea n-am închis ochii“. Astea sunt primele amintiri pe care pictorul Dumitru Gorzo le are despre Capitală.
De atunci au trecut însă 17 ani, iar Bucureştiul i-a devenit prieten. Ba mai mult, prieten bun. Şi, ca în orice relaţie, se mai ceartă, se împacă, dar ce e important rămâne: sunt alături în momentele-cheie. „Bucureştiul mi-a dat enorm. Cele mai importante proiecte artistice ale mele nu le-aş fi putut face dacă nu eram aici. Şi chiar dacă nu se vede, multe dintre lucrările mele sunt inspirate de Bucureşti. De şansele pe care mi le-a dat Bucureştiul“, se deconspiră Gorzo.
Iar acum nu mai doarme, tot pentru că nu-l lasă oraşul. „Oraşul e foarte frumos noaptea. Mai ales dacă a plouat, când e ud pe jos se schimbă foarte mult lumina şi culorile din oraş. Mie atunci îmi place cel mai tare. Când doarme. Bucureştiul doarme frumos. Atunci se aşază lucrurile şi e tihnit“, spune Gorzo, bucuros că are de ce să renunţe la orele de somn.
Inspiraţie de Capitală
E cunoscut pentru stencilul, poate mai celebru decât el, cu Ceauşescu „Vin în 5 minute“, pentru Biserica din Slănină făcută pe locul din Parcul Carol, pe care ar fi trebuit să apară Catedrala Mântuirii Neamului, chestie care i-a adus oprobriul public şi etichetarea ca antiortodox. El nu e, dar a simţit că trebuie să facă ceva pentru oraş. Să-l salveze de la boala fumătorilor: cancerul la plămâni. La plămânii pe care îi
