Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război Avramescu - Dragomir

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 august 2008 · · ·

Cătălin Avramescu nu vrea să fie coleg de partid cu Dumitru Dragomir, despre care zice că este "una dintre cele mai nefaste prezenţe de pe scena publică". "Mitică de la Ligă" spune că

Cătălin Avramescu nu vrea să fie coleg de partid cu Dumitru Dragomir, despre care zice că este "una dintre cele mai nefaste prezenţe de pe scena publică". "Mitică de la Ligă" spune că Avramescu este un frustrat

Consilierul lui Traian Băsescu se arată dezgustat de "performanţele sulfuroase" ale lui Mitică Dragomir. Fostul PRM-ist a fost invitat în PDL de Gheorghe Ştefan "Pinalti".

Abia intrat în cursa electorală pentru PDL, Cătălin Avramescu, consilierul preşedintelui Băsescu, ameninţă cu retragerea dacă printre candidaţii democrat-liberalilor va fi şi Dumitru Dragomir.

Avramescu a spus că nu ştie cine dintre pedelişti i-ar fi făcut oferta lui Dumitru Dragomir, dar, "în măsura în care a existat cineva, acele persoane sunt lipsite de busolă morală, dacă ele există".

"În cazul domnului Dragomir, avem de-a face cu una dintre cele mai nefaste prezenţe de pe scena publică. Prin prezenţa lui în PDL, s-ar depăşi o limită a infamiei", a mai spus Avramescu, adăugând că doreşte

să se delimiteze "cu orice preţ" de "performanţele sulfuroase" ale lui Dumitru Dragomir.

Şeful cancelariei prezidenţiale a afirmat că el s-a alăturat PDL din dorinţa de a contribui la înnoirea clasei politice, "dar această înnoire nu se poate face cu oameni care nu au nimic de-a face cu politica civilizată".

Alături de "Pinalti"

Cel care i-a propus lui Dumitru Dragomir să candideze din partea democrat-liberalilor a fost primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. "Pinalti" este preşedintele PDL Neamţ, iar la alegerile locale a fost unul dintre "campionii" PDL, obţinând un scor foarte bun în judeţ şi aducând PDL postul de primar al municipiului Piatra Neamţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Cătălin Predoiu, noul premier interimar al României

HotNews acum 21 minute
Cătălin Predoiu, numit, marți, premier interimar al României de către președintele interimar Ilie Bolojan, este președinte interimar al PNL din februarie 2025. A fost ministru al Justiției și apoi ministru de Interne în guvernele Tăriceanu, Boc, Orb

Salina Praid închisă din cauza unor infiltrații cu apă

Mediafax acum o ora
„În urma ploilor abundente, s-au produs infiltrații cu apă în mina de sare de la Praid”, a transmis ISU Harghita. La fața locului intervine un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenție și o motopompă d

Rihanna e însărcinată cu al treilea copil cu A$AP Rocky. Cum a apărut îmbrăcată la Met Gala 2025, unde tema a fost dedicată modei masculine

Libertatea acum o ora
Rihanna și A$AP Rocky au dezvăluit că așteaptă al treilea copil la Met Gala 2025. Cântăreața în vârstă de 37 de ani și-a mângâiat burtica pe covorul roșu, în timp ce partenerul ei a confirmat vestea reporterilor.

Moţiunea simplă AUR-POT, împotriva ministrului de Externe Emil Hurezeanu, dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor

G4Media acum 3 ore
Moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu, va fi dezbatută marţi, în plenul Camerei Deputaţilor şi votată miercuri, 7 mai. Moţiunea simplă se intitulează ”Diplomaţia românească în era

Milena Brandao, actriță și model în vârstă de 11 ani, a murit după ce a suferit 21 de stopuri cardiace

Gandul acum 48 minute
Brazilia este în doliu după moartea fulgerătoare a Milenei Brandão, o promițătoare actriță și model în vârstă de doar 11 ani, care a încetat din viață în urma a 21 de stopuri cardiace, la doar două zile după internarea în spital. Vestea tragică a fo

INS: Prețurile producției industriale au scăzut în martie față de luna anterioară

Mediafax acum 31 minute
Scăderea prețurilor producției industriale a fost de 2,4% în martie comparativ cu februarie 2025. INS arată că, față de martie 2024, preţurile producţiei industriale pe total, piaţa internă şi piaţa externă, au crescut cu 3,3%.

MedLife inaugurează, în premieră pentru Europa de Sud-Est, Centrul de Excelență în Neurochirurgia Pelvină, dedicat tratării durerii pelvine cronice

HotNews acum 42 minute
MedLife anunță lansarea primului Centru de Excelență în Neurochirurgia Pelvină din România și din Europa de Sud-Est, o inițiativă inovatoare destinată tratării durerii pelvine cronice și a afecțiunilor neurologice pelvine printr-o abordare integrată

POLITICO: România intră în haos după demisia premierului

G4Media acum 4 ore
Dreapta dură a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, provocând un anunţ surprinzător din partea premierului socialist Marcel Ciolacu, relatează POLITICO, citat de News.ro. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat

Liderul conservator Friedrich Merz devine noul cancelar al Germaniei. Milionarul fără experienţă guvernamentală vine la conducerea celei mai mari ţări din UE într-o perioadă plină de provocări

News.ro acum 2 ore
Conservatorul Friedrich Merz urmează să fie învestit marţi în funcţia de cancelar al Germaniei, într-un moment critic în care economia se luptă cu cea mai lungă recesiune de după război, relaţiile cu principalul aliat în materie de securitate, State

China riscă o spirală deflaţionistă, pe fondul redirecţionării exporturilor afectate de tarifele SUA către piaţa internă

G4Media acum 4 ore
Pe măsură ce tarifele impuse de administraţia Trump – ajunse la un nivel record de 145% – reduc drastic comenzile din SUA pentru mărfurile chinezeşti, autorităţile de la Beijing încearcă să redirecţioneze exporturile către piaţa internă. Acest demer

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

11°/19°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

8°/10°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/21°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

11°/18°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

10°/13°
joi

9°/17°
vin.

5°/17°