România a încheiat grupa sferturilor de finală ale Campionatului European de tineret de la Târgu Mureş pe ultimul loc, după ce a fost învinsă joi seară de reprezentativa Estoniei, cu scorul de 89-86. Chiar dacă naţionala pregătită de Constantin Ioan şi Cristi Achim a cedat după două reprize de prelungiri, înfrângerea cu Estonia a trimis România în lupta pentru locurile cinci-opt, departe de obiectivul propus, finala competiţiei.
Tricolorii au început greu jocul, cedând primele două sferturi cu 16-20 şi 11-16. După pauză, Vlad Moldoveanu şi compania s-au impus în următoarele două sferturi cu 21-16 şi 13-9, reuşind să ducă partida în prelungiri. După prima repriză de prelungiri, egalitatea s-a menţinut pe tabelă, 74-74, însă, în partea secundă, naţionala Estoniei a reuşit să se desprindă cu un minut înainte de final, câştigând cu scorul general de 89-86. Următorul meci al României este programat astăzi, de la ora 20.15, în compania Macedoniei. România a încheiat grupa sferturilor de finală ale Campionatului European de tineret de la Târgu Mureş pe ultimul loc, după ce a fost învinsă joi seară de reprezentativa Estoniei, cu scorul de 89-86. Chiar dacă naţionala pregătită de Constantin Ioan şi Cristi Achim a cedat după două reprize de prelungiri, înfrângerea cu Estonia a trimis România în lupta pentru locurile cinci-opt, departe de obiectivul propus, finala competiţiei.
Tricolorii au început greu jocul, cedând primele două sferturi cu 16-20 şi 11-16. După pauză, Vlad Moldoveanu şi compania s-au impus în următoarele două sferturi cu 21-16 şi 13-9, reuşind să ducă partida în prelungiri. După prima repriză de prelungiri, egalitatea s-a menţinut pe tabelă, 74-74, însă, în partea secundă, naţionala Estoniei a reuşit să se desprindă cu un minut înainte de final, câştigând cu scorul general de 89-86. Următorul meci al României este programat astăzi, de la ora 20.15,