Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gsp TV, prea scump pentru cablişti

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 august 2008 ·

Sub presiunea CNA şi a pieţei, consorţiul RCS-RDS şi Antena 1 a demarat negocierile cu operatorii de cablu. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Aceştia, însă, se plâng de faptul că „preţurile solicitate de deţinătorii drepturilor sunt nerezonabile”, potrivit dailybusiness, care a citat reprezentanţii operatorul TV prin satelit Dolce. Potrivit acestora, ca să îşi permită să cumpere drepturile de a retransmite meciurile din Liga I, ar trebui să mărească preţul la abonament, ceea ce nu ar fi pe placul telespectatorilor care beneficiază de serviciile lor.

Nici reprezentanţii Dolce, nici cei ai UPC România nu au dorit să comenteze în legătură cu procesul de negociere, însă au precizat că acesta se desfăşoară în condiţii normale.

"Noi facem tot posibilul pentru a satisface dorinţele clienţilor, dar aceasta nu depinde doar de UPC, ci şi de cealaltă parte implicată în procesul de negociere", au declarat oficiali ai UPC România. Totodată, aceştia au precizat că „dorim să ajungem la un acord (nr: pentru transmiterea GspTV) în condiţiile în care acesta nu va avea ca efect o creştere nejustificată a abonamentului, care ar fi greu de suportat de către clienţii noştri".

Reprezentanţii RCS-RDS şi ai Gsp TV nu au putut fi contactaţi.

Consiliul Naţional Al Audiovizualului (CNA) a recomandat încă de la începutul săptămânii consorţiului RCS-RDS şi Antena 1 să grăbească negocierea cu operatorii de cablu, astfel încât 70% din populaţie să poată urmări meciurile din Liga I. În cazul în care acestea nu se vor finaliza în interesul publicului, preşedintele CNA, Răsvan Popescu, va solicita Guvernului să introducă meciurile din Liga I pe lista evenimentelorde importanţă majoră. CNA se va întâlni pe 19 august cu reprezentanţii Camina Trust pentru a afla care este stadiul negocierilor cu operatorii de cablu.

CITIŢI ŞI

Consorţiul RCS-RDS şi Antena 1

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 4 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 7 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°