Cu un Andrade imbatabil, Rapid a cîştigat primul derby al campionatului, profitînd şi de o gafă de proporţii a lui Stăncioiu, dar şi de eliminarea lui Dani
Oră de Champions League. Atmosferă de Champions League. Două echipe pline de străini. Ingrediente pentru un meci mare aseară în Giuleşti, însă doar iluzii multe în prima repriză şi la fel de multe deziluzii.
CFR a început bine. Cu Dani acoperind toate spaţiile din faţa liniei de 4 fundaşi, cu un Dubarbier pe post de hienă şi stînd la pîndă să fugărească toate mingile ce păreau imposibil de ajuns, dar şi cu un Peralta mult schimbat în bine faţă de returul trecut. Şi au venit şi ocaziile, însă şutul lui Ruiz a fost scos de Andrade (3), iar "capul" lui Trică s-a dus alături (17).
Rapid a intrat agale în joc pentru că a găsit cu greu culoare şi pentru că a părut să aibă măcar o viteză în minus faţă de adversar. Julio Cesar şi Spadacio au respirat mult mai greu decît atunci cînd au jucat cu Bistriţa şi Farul, astfel că Boya a fost nevoit să se bată de unul singur cu Cadu şi cu De Sousa. Şi a făcut-o bine: în minutul 10 s-a desprins de fundaşi, a preluat, dar şutul său a fost parat de Stăncioiu.
Final Încins
Meciul a explodat imediat după pauză. Bogaciu l-a eliminat pe Dani, iar imediat Stăncioiu şi-a dovedit renumele de gafeur şi a scăpat în poartă un şut "simplu" al lui Spadacio. Cu 1-0 şi om în plus, Rapid a cedat terenul şi a aşteptat. Ruiz a tras bine, dar Andrade a scos din vinclu (55), pentru ca Julio Cesar să prindă un vole de zile mari, parat de Stăncioiu (57).
CFR a continuat să încline terenul înspre jumătatea rapidistă, dar Andrade n-a fost Stăncioiu şi a scos incredibil şutul lui Dubarbier (60). Andonea mizat totul pe atac. Didy a intrat şi el, însă Rapid a rezistat, a cîştigat şi a trecut primul test adevărat al sezonului. Doar a bătu