O poveste de viata, in care se vorbeste despre cat de mare poate fi dorul de locul unde te-ai nascut
Raiul pierdut
Marioara Bodea s-a nascut in Ursici, intr-o casuta de lemn, cocotata pe-un varf de deal. Doi copii, doi parinti, doi bunici. si un munte. Tot muntele era doar al lor. Coborau foarte rar si se simteau liberi. Vecinii cei mai apropiati traiau la multi kilometri distanta, pe alte culmi singuratice. Vorbeau unii cu altii strigand, ca pasarile salbatice. Pana la scoala din sat, ea si fratiorul Gheorghita mergeau doua ore prin paduri si auzeau lupii. Biserica era jos, la poalele muntelui, 20 de kilometri pe care ii faceau in cinci ore. De aceea, de multe ori, nu mergeau. Ramaneau in casa cu doua odai si podele din lemn geluite, mirosind a brad proaspat si cumva a tamaie. Imbracati de duminica, stateau toti in mijlocul casei inchipuindu-si ca sunt intr-o biserica si asculta vorbele unui preot. Erau singuri, puternici, stapani. Bunicul Lisandru deschidea o biblie veche, neagra si foarte mare. Un batran voinicos, cu plete albe si un chimir urias, de care nu se despartea nici in somn. El le citea din Biblie tuturor. Marioara il tine minte pe fratele Gheorghita, care statea in genunchi, pe podea, imbracat in camasa alba, scortoasa, cu gulere mari. Pe mama Leonora, micuta, apriga, ochioasa, si pe blandul lor tata Ion, care le ingaduia toate poznele si bataile si jocurile de-a mamaliga facuta din pamant. tine minte si mainile lor, care se atingeau uneori, in secret, ferindu-se parca de ochii copiilor; chipul intors al tatalui, pentru o clipa, in soarele verii, zambindu-i peste umar mamei, femeii lui, cu un tainic subinteles, c-o dragoste simpla, greu de spus in cuvinte. tine minte - zice - "o armonie" in casa aceea, care s-a risipit imediat, dupa ce au inceput primele ganduri de plecare din sat. Da, inca din ziua in care tatal lor s-a gandit ca
