Veniţi din depărtatul vest al SUA „cu arme şi bagaje“ printre noi, misionarii mormoni au o ţintă precisă: să facă prozeliţi. Ei vorbesc despre Dumnezeu pe stradă şi joacă fotbal american.
1 /.
Adepţi care nu au voie să acceseze mediile de informare sau chiar să folosească bani, adepţi care îşi motivează religios marginalitatea sexuală - iată tabloul recent al unei Românii rupte între sectarismele de gen. Nu mai departe de săptămâna trecută, un clan din judeţul Cluj a ajuns în atenţia presei după ce reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au intervenit pentru a salva vieţile a opt copii crescuţi în condiţii mizere doar pentru că au avut „norocul“ de a se naşte într-o familie sectantă care refuză contactul cu civilizaţia, considerând modernitatea doar o „lucrare a diavolului“.
Într-un dosar serios al panoramei „credinţelor“ postdecembriste, Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, cunoscută mai ales ca Biserica mormonă, face o notă aparte. Aplicând reţeta activităţilor caritabile şi a misionariatului, tânărul cult care-şi revendică origini creştine e tot mai vizibil pe scena religioasă din România.
Cinci americani, la Bucureşti
Pe ecusoanele negre atent agăţate la piept scrie „Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă“ şi câte un nume. Platt, Patterson, Smith, Davis şi Stinson întind, pe rând, mâna şi se prezintă. În română. Aparent, limba nu le provoacă prea mari dureri de cap. Sunt cetăţeni americani, rezidenţi în Salt Lake City şi misionari mormoni în România. Câţiva tineri se află într-o capelă de pe strada Panduri din Bucureşti, la mii de kilometri de casă, într-o ţară cu totul necunoscută, dispuşi să renunţe pentru câteva luni bune la viaţa lor anterioară pentru „a răspândi cuvântul Domnului“. Misionarii înţeleg rapid curiozitatea bănuitoare.
„E o
