RECITAL DE VERSURI ● Turneul Teatrului Naţional Bucureşti prin ţară

Sub semnul ultimei indicaţii a Tovarăşului privind necesitatea ca poporul să se adape de la izvorul mereu renăscător al culturii româneşti nemuritoare, Teatrul Naţional Bucureşti organizase un turneu prin ţară cu un recital de versuri din marii noştri poeţi.

RECITAL DE VERSURI ● Turneul Teatrului Naţional Bucureşti prin ţară

Sub semnul ultimei indicaţii a Tovarăşului privind necesitatea ca poporul să se adape de la izvorul mereu renăscător al culturii româneşti nemuritoare, Teatrul Naţional Bucureşti organizase un turneu prin ţară cu un recital de versuri din marii noştri poeţi. Pentru interpretare fuseseră aleşi actori de frunte ai primei scene a ţării. Membrii care-şi asumaseră nobila misiune de a transpune în viaţă înalta indicaţie a Tovarăşului se comportau ireproşabil. Fireşte, în anumite limite. Astfel, cînd se ajungea într-un orăşel din podgorii, interpreţii bărbaţi se războiau din greu cu nevestele (acestea îi însoţeau pe gratis tocmai pentru că erau singurele în stare să îi mai ţină deoparte de băutură), iar cînd acestea nu reuşeau să-i ţină deoparte de pahar, organizatorii chemau pe şest şi amantele, incomparabil mai ascultate decît consoartele.

În alte împrejurări n-ar fi fost un capăt de lume dacă un actor urca pe scenă beat mort. La Bucureşti, de exemplu, publicul venea la teatru ca să se distreze. Şi nimic nu-l distra mai mult decît apariţia pe scenă a unui ins beat. Chiar dacă acesta era, să zicem, Regele Lear. Nimănui din sală nu i s-ar fi părut ciudat ca bătrînului Rege să i se împleticească limba în gură la împărţirea Regatului. Numai un tip beat – socoteau spectatorii – putea face o asemenea prostie: în putere fiind, să-şi dea toată averea curvelor ălora de fete, care, între noi fie vorba, deşi ditamai vlăjganele, nici serviciu nu aveau.