Imediat după ce a devenit întâiul sportiv român medaliat cu aur la Beijing, Alina Dumitru ne-a împărtăşit primele sale impresii. Sportiva doreşte acum să se dedice vieţii personale, să
Imediat după ce a devenit întâiul sportiv român medaliat cu aur la Beijing, Alina Dumitru ne-a împărtăşit primele sale impresii. Sportiva doreşte acum să se dedice vieţii personale, să se căsătorească şi să aibă un copil.
După care are de gând să revină în arena sportivă. Invincibilă de cinci ani în Europa, Alina Dumitru visa la o medalie olimpică.
În 2004, la Atena, doar 16 secunde au despărţit-o de a treia treaptă a podiumului. Suplimentul "Adevărul Sporturi" vă propune astăzi 16 pagini consacrate Jocurilor Olimpice de la Beijing.
La scurt timp după ce a devenit prima româncă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, Alina Dumitru ne-a împărtăşit primele sale impresii
Adevărul: Cum te-ai simţit după acest succes istoric?
Alina Dumitru: Am fost foarte agitată, nu am putut să dorm deloc. Am încercat să mă liniştesc puţin şi să mă culc, dar îmi veneau mereu în minte momentele de la intonarea imnului. Am aţipit abia pe la ora 3 dimineaţa.
Ai fost bombardată de mesaje şi telefoane după finală?
Da, am primit zeci de telefoane, dar nu am apucat să vorbesc cu toţi, nici măcar cu fratele meu din România nu am reuşit să stau de vorbă. Am stat însă la taclale cu familia mea din Canada şi cu prietenul meu. Când mi-a auzit vocea prima dată, mama a început să plângă şi m-a făcut şi pe mine să plâng.
Analizând la rece, care crezi că a fost cheia succesului împotriva marii tale rivale, japoneza Ryoko Tani?
Meciul l-am câştigat pe plan tactic, doar aşa o puteam învinge, pentru că este foarte experimentată. Am dominat-o pe prize şi acest lucru a iritat-o, de aceea a greşit.
A fost vreun moment în care ţi-a fost