După cum se ştie, arestarea lui Radovan Karadzici şi predarea lui Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie au trezit din nou interesul faţă de suferinţele popoarelor din

După cum se ştie, arestarea lui Radovan Karadzici şi predarea lui Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie au trezit din nou interesul faţă de suferinţele popoarelor din fosta Iugoslavie.

S-ar putea spune că o nouă pagină din istoria Balcanilor se profilează în faţa opiniei publice internaţionale. Dezintegrarea Iugoslaviei, la începutul anilor 90, a pus capăt sistemului politic bazat pe principiul autodeterminării naţionale, promovat şi iniţiat de preşedintele american Woodrow Wilson.

După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist de factură titoistă a interzis orice dezbatere pe tema naţionalismului şi a promovat o ideologie bazată pe lozinca "Unitate şi Frăţie". Tito a încercat să muşamalizeze astfel conflictele reale din interiorul statului multinaţional iugoslav. Naşterea Iugoslaviei comuniste s-a desăvârşit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu pierderi greu de imaginat.

Războiul de partizani a fost în realitate un conflict între Germania nazistă, Italia fascistă şi popoarele fostei Iugoslavii: sârbi, croaţi, albanezi, macedoneni, muntenegreni şi sloveni. Comunismul de tip stalinist a introdus şi mai multă violenţă în spaţiul balcanic.

Falimentul ideologiei comuniste a promovat însă naţionalismul extrem. Multe dintre conflitele balcanice au apărut din cauza inegalităţilor economice între nord şi sud.

Înapoierea economică a stat la baza multor conflicte deghizate în naţionalism, separatism şi excludere. Dezintegrarea Iugoslaviei a reaprins toate mişcările naţionaliste şi a promovat o nouă elită, lipsită de principii şi interesată într-o îmbogăţire rapidă.

În acest context trebuie analizată biografia