Drumul de la un accident teribil la un loc pe podium A ieşit viu dintr-un morman de fiare contorsionate la Hockenheim, pentru ca două săptămâni mai târziu să fie pe podium la
Drumul de la un accident teribil la un loc pe podium
A ieşit viu dintr-un morman de fiare contorsionate la Hockenheim, pentru ca două săptămâni mai târziu să fie pe podium la Hungaroring
Ultimele două săptămâni dinaintea marelui premiu al Ungariei nu au fost tocmai roz pentru Timo Glock, pilotul celor de la Toyota. În marele premiul al Germaniei de la Hockenheim, în turul 31, acestuia i-a cedat suspensia la roata stângă spate, care s-a desprins. Germanul a izbit atunci violent parapetul la intrarea în linia dreaptă, făcând maşina bucăţi.
La doar o săptămână de la teribilul eveniment, Glock a fost declarat apt de curse de către medici şi se pregătea la Jerez, testând maşina în vederea Marelui Premiu de la Hungaroring, când a fost lovit de o intoxicaţie alimentară. "A fost mai rău decât după lovitura de la Hockenheim", a declarat el atunci reporterilor prezenţi la standurile Toyota.
Recuperare rapidă
Deşi Glock a fost zguduit serios în acel accident de la Hockenheim, examenele medicale efectuate imediat la spital nu au indicat probleme grave. "A fost destul de dureros, pentru spate în special, dar aş fi putut pleca de la spital chiar în aceeaşi zi", spune pilotul într-un interviu acordat site-ului oficial al competiţiei, f1.com.
Legat de acele momente, pilotul german povesteşte că nu şi-a dat seama imediat ce s-a întâmplat. "Am crezut că a fost greşeala mea pentru că abia realimentasem, maşina era grea şi am trecut poate prea tare peste o bordură", a povestit Glock pentru f1.com.
"Abia mai târziu echipa mi-a spus că a fost vorba de suspensia din stânga spate. Oricum, atunci când am revăzut accidentul la televizor mi s-a părut mult mai spectacu