La 4 ianuarie 1946, Elena şi Constantin Constantinescu i-au spus bun venit lui Mihai, fiul mai mic, pe care l-ar fi vrut... fetiţă.
La 4 ianuarie 1946, Elena şi Constantin Constantinescu i-au spus bun venit lui Mihai, fiul mai mic, pe care l-ar fi vrut... fetiţă.
S-a născut la Spitalul Militar, într-o zi în care ningea foarte tare, iar Bucureştii erau înveşmîntaţi în haine argintii. "Din poveştile mamei mele am aflat că ea îşi dorea foarte mult să aibă tot o fată şi nu un băiat. Cînd a auzit aşa, un glas mai puţin de fetiţă, a fost foarte necăjită, iar doctorul care a moşit-o, culmea, îl chema tot Constantinescu, a încurajat-o şi i-a spus: «Să fii fericită că ai un băiat!». Iar lucrurile s-au inversat. Eu am devenit sufletul mamei mele. Sigur că mama a iubit-o şi pe sora mea în egală măsură, dar avea, aşa, o undă de afinitate spre băiat...", ne destăinuie cu nostalgie interpretul.
ECHITAŢIE. Pe cînd Mihai avea 10 ani şi jumătate, pe strada pe care locuia, Ştefan Furtună, la manejul Clubului Steaua s-a înfiinţat un centru de echitaţie pentru copii. "Tata m-a dus acolo. Am învăţat să călăresc, am luat căzăturile de rigoare, pentru că aşa se învaţă...", spune artistul, continuînd: "Povestea cea mai interesantă este legată de un cal de la clubul de echitaţie. Un cal care, deşi era tare frumos era foarte încăpăţînat. Pentru că se distribuiseră toţi caii, şi doar acesta mai era pentru mine, am rămas eu cu el, să facem performanţă. Făceam călărie-obstacole şi într-un final, după strădanii mari, pentru că el era tare încăpăţînat, se gîdila, şi a mîncat bătaie cît s-a putut de la cei care aveau grijă de toţi caii Clubului Steaua, eu am reuşit să mă împrietenesc cu el, să îl ţesal, să îl spăl, să îl fac să mă iubească, cu blîndeţe, cu bunătate, cu zahăr, cu morcovi tăiaţi... Într-un buzunar aveam zahăr, în celălalt morcovi tăiaţi, şi
