11:35 • Virgil Cârstea, directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, a fost demis de conducerea Primăriei Capitalei.Virgil Cârstea, directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, a fost demis de conducerea Primăriei Capitalei.
LA CONTROL. Cârstea a fost audiat săptămîna trecută de membrii Comisiei de Disciplină a Primăriei, în urma desfiinţării unui restaurant din Parcul Cişmigiu. Potrivit directorului de la ALPAB, autorizaţia de funcţionare a restaurantului în cauză expirase, spaţiul din jurul restaurantului fiind neîngrijit şi degradat. Cârstea a mai spus că după expirarea contractului, restaurantul a fost desfiinţat, în locul său fiind construit un stand expoziţional. "Decizia se bazează pe Raportul întocmit de Comisia de Disciplină a Primăriei Municipiului Bucureşti, care l-a audiat pe Cârstea joi, 7 august 2008, şi care a constatat deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor stabilite prin fişa postului privind administrarea legală şi eficientă a patrimoniului, precum şi încălcarea atribuţiilor privind aplicarea Hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a Dispoziţiilor Primarului General", se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei. Pînă la ocuparea prin concurs a postului, atribuţiile de director au fost delegate lui Usein Iuxel, contabil-şef al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti. "Dispoziţia Primarului General este efectivă, potrivit legii, din momentul comunicării ei", se mai arată în comunicatul citat. Virgil Cârstea a fost audiat, joi, de membrii Comisiei de Disciplină a Primăriei Municipiului Bucureşti. Cârstea declara, la finalul audierilor Comisiei de Disciplină, că a fost chemat "pentru faptele bune" pe care le-a făcut la conducerea ALPAB. Avocatul Cătălin Dancu, care l-a reprezentat pe Virgil Cârstea în faţa Comisiei de Disciplină, declara însă că, d