Mijlocaşul bulgar al lui Sivasspor a sosit aseară în România, iar azi urmează să semneze un contract cu Dinamo
"Cîinii" vor azi să mai realizeze un transfer, urmînd să semneze o înţelegere cu mijlocaşul ofensiv bulgar Ivan Ţetkov, 28 de ani, sosit aseară în Bucureşti. Dinamo plăteşte 100.000 de euro pentru jucător, care şi-a încheiat conturile cu Sivasspor, locul 4 în ultima ediţie a campionatului turc. Iar fotbalistul, care urmează să-şi pună iscălitura pe un contract pe două sezoane cu roş-albii, va avea un salariu lunar de 10.000 de euro, bani ce vor fi încasaţi în funcţie de diverse performanţe realizate.
Ţetkov este o soluţie pentru a juca în spatele vîrfurilor, dinamoviştii primind referinţe foarte bune despre fotbalistul înalt de 1,80 m. În cariera sa, Ţetkov n-a jucat în ţara natală, evoluînd timp de 10 ani în Olanda: la Heerenveen (1997-2000), Veendam (2000-2002), Zwolle (2002-2005), Sparta Rotterdam (2005-2007), după care a ajuns la Sivasspor. "Cîinii" au încercat şi vara trecută să-l achiziţioneze pe bulgar, însă turcii au fost mai rapizi şi l-au cumpărat pentru 800.000 de euro.
Vine şi-un fundaş brazilian
Dinamo vrea să mai transfere un apărător central brazilian care, dacă nu vor apărea probleme neprevăzute, ar ar urma să semneze mîine. "E de echipa naţională", îl prezintă cei din club. Unul dintre cei vizaţi este stoperul lui Santos, Domingos (22 de ani, 1,81 de metri), care costă un milion de dolari.
Speranţe cu Tamaş
Şi Rednic, şi acţionarii mai trag speranţă să-l ia pe Gabi Tamaş, însă Auxerre nu vrea să audă de varianta împrumutului şi cere 4 milioane pentru o tranzacţie definitivă. "Mingea e acum la Tamaş! Îl dorim, însă nu depinde doar de noi", spun dinamoviştii. Internaţionalul se pregăteşte cu echipa secundă a lui Auxerre şi aşteaptă să vadă cum se încheie negocierile.