Judeţul Argeş naşte invidii politice şi administrative la mai-marii doljeni. Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi al filialei judeţene a PSD, a declarat ieri că la nivelul executivului doljean există temerea că investitorii programaţi să poposească în Dolj s-ar putea opri mai degrabă în Slatina sau Piteşti, oraşe mai apropiate de Bucureşti. „Spaima noastră este aceea că investitorii s-ar putea opri undeva, pe axa spre Piteşti. Eu am greşit odată drumul la ieşirea de pe autostradă şi am ajuns în Piteşti, arată din ce în ce mai mult a oraş european... E adevărat că ei au avut societăţi mai mici pe care le-au putut privatiza“, a spus şeful CJ Dolj. Pe lângă boom-ul industrial, există însă şi alte motive pentru care liderii doljeni se uită cu jind în curtea argeşenilor. Recenta propunere a liderilor argeşeni, care
i-au cerut preşedintelui PSD, Mircea Geoană, să candideze într-un colegiu electoral din Argeş, e normală, spune şeful pesedist de la Dolj, într-un judeţ în care PSD a dominat la toate capitolele alegerilor locale. „La Argeş, există o tradiţie. Este un oraş apropiat de Bucureşti, au avut şi rezultate bune la locale, au 76 de primari PSD, din cei aproximativ 100, câţi are tot judeţul, iar municipiul Piteşti este la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Craiova“, a explicat Prioteasa.
Acesta susţine însă că Geoană, senator de Dolj, nu i-a spus niciodată că ar dori să candideze în alt judeţ. „Am vorbit cu domnul Geoană ieri (duminică - n.r.), şi urmează să ne întâlnim joi cu dumnealui. Cred că aşteaptă să facă acest anunţ într-un plen. Până acum, toate discuţiile pe care le-am avut cu dumnealui nu mi-au lăsat impresia că ar putea să aleagă altceva“, a precizat preşedintele social democraţilor doljeni. Judeţul Argeş naşte invidii politice şi administrative la mai-marii doljeni. Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj ş