In primul rand, ar trebui stiut ca zvastica e un simbol stravechi indoeuropean, care vrea sa redea prin cele patru tangente la un presupus cerc tocmai dinamicitatea creatiei imprimata de Creator.
Faptul ca nazistii l-au preluat si au facut din el un stindard ce ni s-a intiparit in memorie impreuna cu funesta ideologie tine de abuzul unui anumit partid, care a vrut sa se automitologizeze. Drapelele naziste cu emblema crucii imbarligate parca flutura si acum amenintator in amintirea celor care au avut de suferit in perioada 1933-1945.
In felul acesta, coboram o scara ce duce direct in derizoriu, la capatul careia intalnim poneiul sau purcelusul artistei timisorence, pe poponeata caruia e tatuata sinistra zvastica. La urma urmei, tatuajele sunt la ordinea zilei si chiar si Briliantul pe care nu incetam sa-l laudam oricum ar juca, bine, rau, practica moda asta. Expozitia de arta contemporana de la Centrul nostru cultural din New York nu avea cum sa evite o retorica iconoclasta, nonconformista, chiar teribilista, aflandu-se sub semnul suveran al ludicului si al eliberarii de orice conventie.
Sa nu uitam ca unul din artistii marcanti ai noului val, Dumitru Gorzo, a facut de multe ori senzatie prin lucrarile sale cu un explicit caracter sexual. Faptul ca pictam falusuri mai noduroase sau mai uscative nu are cum sa mai scandalizeze o lume deja dezaxata, care navigheaza pe marile haosului. Si in perioada interbelica avangardistii nostri editau reviste care de care mai scandaloase, una condusa, daca nu gresim, chiar de Geo Bogza, purtand numele popular al organului sexual masculin.
Au venit razboiul, comunismul si toate exhibitionismele au inghetat la Aiud sau la Canal. Elita noastra nu a intarziat sa ia apararea artistei, expozitiei, ICR-ului si, evident, lui Horia Patapievici. Aripa nationalista conservatoare, dar care nu prea s
