Directorul general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov, Gheorghe Ialomiţianu (foto), susţine că în judeţul Braşov ar trebui atrase, cu prioritate, investiţii în industrie, având în vedere tradiţia şi potenţialul judeţului. „Investiţiile realizate până acum au fost făcute în comerţ şi au avut ca efect crearea locurilor de muncă, creşterea calităţii activităţii comerciale, dar şi reducerea activităţii întreprinderilor mici”, a precizat sursa citată, comentând faptul că la Braşov salariul mediu este de doar 1.197 de lei, cu 41 de lei mai puţin decât valoarea înregistrată la nivel naţional.
Potrivit lui Ialomiţianu, investiţiile efectuate în sectorul productiv, pe lângă crearea de noi locuri de muncă bine plătite, contribuie şi la dezvoltarea altor activităţi economice, influenţând foarte mult comerţul şi prestările de servicii. „Autorităţile locale vor înregistra venituri mai mari la buget, în principal din impozitul pe venitul din salariu. Pentru atragerea de investiţii este necesar ca autorităţilor publice să continue investiţiile în infrastructură, să adapteze învăţământul la nevoile întreprinderilor şi să acorde unele facilităţi, chiar şi fiscale”, a mai arătat Ialomiţianu. Directorul general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov, Gheorghe Ialomiţianu (foto), susţine că în judeţul Braşov ar trebui atrase, cu prioritate, investiţii în industrie, având în vedere tradiţia şi potenţialul judeţului. „Investiţiile realizate până acum au fost făcute în comerţ şi au avut ca efect crearea locurilor de muncă, creşterea calităţii activităţii comerciale, dar şi reducerea activităţii întreprinderilor mici”, a precizat sursa citată, comentând faptul că la Braşov salariul mediu este de doar 1.197 de lei, cu 41 de lei mai puţin decât valoarea înregistrată la nivel naţional.
Potrivit lui Ialomiţianu, investiţiile