În cameră n-ai unde să arunci un ac. Pe pat, pe jos, pe mobilă: hîrtii, caiete, reviste, haine, ochelari, pixuri... Şi pe tavan sînt atîrnate tot soiul de fleacuri care nu te mai lasă să treci prin cameră decît aplecat.
În cameră n-ai unde să arunci un ac. Pe pat, pe jos, pe mobilă: hîrtii, caiete, reviste, haine, ochelari, pixuri... Şi pe tavan sînt atîrnate tot soiul de fleacuri care nu te mai lasă să treci prin cameră decît aplecat. Pe hol, totul vraişte, sandale, role, sacul... Şi culmea, nimeni nu are voie să pună mîna pe nimic. În brambureala asta generală, niciodată nu găseşte nimic. De aceea, totdeauna este în întîrziere, foarte nervos şi chiar obraznic. Este un tablou valabil oricărui adolescent. Chiar dacă au uitat, şi părinţii, şi bunicii de azi, la vremea adolescenţei lor, erau la fel de dezordonaţi. Psihologii spun că adolescenţa rimează cu ieşirea din tiparul vieţii obişnuite. Adulţii confundă această stare cu dezordinea. Adesea se vaită că trebuie să trăiască "în casă cu rebelul". De fapt, această atitudine rebelă este o reacţie a adolescentului împotriva a tot ce înseamnă regulă. Pînă la un punct, nu-i decît o reacţie. Dar adesea se ajunge la perpetuarea unei periculoase stări de tensiune între adolescent şi familie. Se poate declanşa un veritabil război între adolescent şi părinţi.
Învingător-învingător Psihologul Mirela Zivari recomandă răbdare şi o strategie simplă. Strategia propusă părinţilor de către psiholog este numită "învingător-învingător", adică nimeni nu-i inferior sau superior. Fiecare – respectiv adolescent şi părinte – face un pas către celălalt, la capătul unei discuţii lămuritoare. Asta presupune că părinţii ascultă şi dau curs cererilor adolescentului, pentru a-l pune pe acesta în situaţia de a face la rîndul lui concesii. Concret: părintele va închide ochii la dezordinea din jur, cu o condiţie: de
